5. Vedere asupra insulei San-Giorgio, Veneția [1927-1928]

1899, Huşi, Vaslui - 1982, Bucureşti

Estimate

EUR 5.000 - 10.000

Sold

EUR 10.000

Session

Tue, 10 April 2012 00:00

Peisajul venețian este una dintre temele destul de rare din cariera lui Bălțatu, de altfel, chiar și călătoriile în spațiul italian au o frecvență la fel de scăzută. Chiar dacă prima călătorie în Italia o realizează la începutul deceniului trei al secolului trecut, Bălțatu revine pe parcursul anilor, pentru ca din 1927-1928 să ne parvină opera “Vedere asupra insulei San-Giorgio, Veneția”. Chiar dacă atmosfera și peisajul venețian au modelat și chiar transformat maniera multor artiști ce au călători și pictat locurile, cazul lui Bălțatu este diferit, pentru că tiparele pe care le cunoaștem din peisajele autohtone par să fie și aici folosite, cel puțin dacă ar fi să comparăm cu operele modelate în aceiași ani la Balcic. Pasta rugoasă, rigiditatea formei și modelarea ei volumetrică, tonurile influențate de lumina care abundă și în peisajul venețian alcătuiesc bagajul pictural cu care Bălțatu abordează o compoziție în perspectivă generoasă, asemănătoare peisajelor dobrogene. Opera de față, chiar dacă aparține unui imaginar străin, nu se îndepărtează câtuși de puțin de pânzele lucrate în țară, cel puțin în ceea ce privește plasticitatea suprafeței. Tipică perioadei 1926-1928 rămâne aplecarea aprofundată a lui Bălțatu asupra studiului volumelor, studiu concretizat în construcția acestora prin toate mijloacele. Culoarea și linia rămân principalele unelte de lucru, însă Bălțatu se folosește și de materialitatea pastei, pe care o dispune în suprafețe diferențiate, folosindu-se eficient de cuțitul de paletă. În plus, Bălțatu reușește să imprime suprafeței și valențe ce depășesc sfera imediat figurativă, fiind preocupat și de atingerea unei anumite atmosfere. Această valență o regăsim în tendința de a atinge anumite note romantice: cerul tumultos, aducător de furtună, personajele care stau cu spatele la privitor, privind în depărtare. Nicio parte a construcției peisajului nu este lăsată la voia întâmplării, începând cu planul apropiat, mozaicat, în linii și pensulații acuzate, și finalizând cu cerul ce amintește de o copertină de teatru. (I.P.)

References

DUMITRESCU, Maria, “Adam Bălțatu”, Ed. Meridiane, 1970

Dimensions

width 71 cm, height 53 cm, custom 71x53

Description

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu brun, Bălţatu

Research information

Proveniență: colecția St. Boeșteanu; colecţia Ion Beyerman. Opera este reprodusă pe coperta ziarului “Adevărul literar și artistic”, anul IX, nr. 409, 7 octombrie 1928, sub titlul “Veneția. Insula San-Giorgio.”

Dating

1927-1928

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Port în Bretania

3. Port în Bretania [începutul anilor '30]

Iosif Iser

    Estimate EUR 4.000 - 8.000
    Sold EUR 13.000
Case pe Argeș

22. Case pe Argeș

Henri H. Catargi

    Estimate EUR 2.000 - 4.000
    Sold EUR 2.000
Toledo. Puente Alcantara

18. Toledo. Puente Alcantara

Gheorghe Petraşcu

    Estimate EUR 22.000 - 36.000
    Sold EUR 22.000