1. La şevalet

1831, Câmpulung Muscel, Argeş - 1891, Bucureşti

Estimate

EUR 12.000 - 18.000

Sold

EUR 12.000

Session

Tue, 29 September 2015 19:30

Aman inaugurează cu adevărat portretistica de succes o dată cu pictarea portretului principesei Zoe Brâncoveanu, în cursul anului 1859. Fără ezitare opera se regăsește pe culmea măiestriei portretistice pe care pictorul o va avea până la sfârșitul carierei. Aceasta poate fi cu ușurință identificată drept una dintre acele opere care ne demonstrează de ce Theodor Aman este recunoscut drept primul pictor modern autohton. Distribuția acestui tip de compoziții pornea întocmai de la necesitatea pătrunderii fizionomiei, efect ce trebuia să fie relaționat cu întreaga construcție a operei, așa cum înțelegea Aman la jumătatea secolului XIX. Pictorul nostru a reușit să își compună un întreg limbaj plastic a cărui finalitate avea menirea de a impune o idee principală, ce încerca desigur să depășească simpla apariție realistă. Portretul de societate al acelei perioade necesita o rezolvare mai degrabă pe gustul clientului, care dorea să fie imortalizat în maniera cât mai flatantă. În cazul operei menționate mai sus, Doamna Brâncoveanu este surprinsă de Aman sub tipologia tiparului ce practic îl și instaura: neidealizant, portretul nu căuta să măgulească sau să conceapă altceva decât o stare sufletească. Catalogarea portretisticii lui Aman ne oferă informații prețioase asupra modalității în care pictarea acestuia era văzută în a doua jumătate a secolului XIX. Dincolo de portretele tip -istorice - sau ale marilor figuri politice ale vremii (familia Ghika, Carol I, Carol Davila și familia acestuia, prinții Racoviță, Tudor Vladimirescu, Barbu Catargiu sau Mihalache Marghiloman), concepțiile stilistice de prezentare a personajului lipseau cu desăvârșire. Ineditul apare atunci când Aman concepe scene de gen și anume introducerea personajului într-o compoziție de interior (atelier, salon, grădină). Astfel descoperim un ciclu interesant, dedicat cu adevărat societății din care făcea parte și pictorul. Balurile, seratele, interioarele luxuriante și cochete ne descriu cu adevărat componenta socială a aristrocrației bucureștene din a doua jumătate a secolului al XIX.

References

BOGDAN, Radu, Theodor Aman, Ed. De Stat pentru Literatură şi Artă, 1955 CISEK, Oscar Walter, Aman, Ed. Ramuri, Craiova, 1931 DAN, Călin, Th, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1984 FLOREA, Vasile, Theodor Aman, Ed. Meridiane, 1972

Dimensions

width 10.5 cm, height 16.5 cm, custom 10,5x16,5

Description

ulei pe lemn, semnat dreapta jos, cu negru, Th. Aman

PROVENANCE

anii '30-'50, colecția diplomatului român Basil Stoica (1889 - 1959), apropiat al lui Thomas Masaryk și al lui Ionel I.C. Brătianu, cunoscător a 14 limbi străine, luptător pentru fondarea și consacrarea României Mari, președinte în 1918 al Ligii Naționale a Românilor din America, ministru plenipotențiar în Bulgaria și Albania (1930-1936), Țările de Jos (1937-1939), secretar general al Ministerului Afacerilor Externe (1939-1945), negociator în 1946 al cauzei României ca și țară cobeligerantă la Conferința de Pace de la Paris; decedat la Jilava după 9 ani de detenție; preluată din familia diplomatului prin confiscare în 1977 de Muzeul Național de Artă al României; în 2009, după căderea regimului comunist, în urma unui şir îndelungat de procese, restituită moştenitorilor diplomatului.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Asfințit peste malul râului

44. Asfințit peste malul râului [1882]

Sava Henţia

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 2.500
Început de toamnă

39. Început de toamnă

Ion Marinescu Vâlsan

    Estimate EUR 500 - 800
    Sold EUR 450
Serată

9. Serată [1874]

Theodor Aman

    Estimate EUR 400 - 600
    Sold EUR 500
Ana Aman

16. Ana Aman [1879]

Theodor Aman

    Estimate EUR 250 - 450
    Sold EUR 1.000