18. Iarnă

1911, Bucureşti - 1952, Bucureşti

Estimate

EUR 800 - 1.600

Sold

EUR 1.600

Session

Thu, 27 January 2011 00:00

Jean Cheller face parte dintre artiștii „șterși” de regimul comunist din atenția publicului și criticii de specialitate. Descendent al unei familii germane, de origine austriacă, Cheller s-a format la Academia de Artă din București fiind unul dintre elevii favoriți ai lui Gheorghe Petrașcu. Ucenicia în atelierul lui Petrașcu a atras asupra sa unele suspiciuni încă greu de combătut că fi realizat falsuri după operele maestrului său, faptul însă a denaturat până la a se spune că a fost închis de trei ori din această cauză. Pe tot parcursul vieții Jean Cheller a fost o prezență discretă, cu participări rare la Saloanele Oficiale ale vremii, însă lucrări expuse au fost de fiecare dată apreciate. Situația artistului s-a înrăutățit considerabil după război. Herta Müller explică situația dezastruoasă în care s-a trezit comunitatea germană după instaurarea regimului comunist, cei mai mult fiind privați de drepturi civile și urmăriți de securitate, ajungându-se chiar la valuri de deportări în lagăre de muncă rusești (Siberia). Așadar retragerea lui Jean Cheller din viața publică, precum și naturalizarea numelui german într-o variantă românească apropiată, devin explicabile în noul context politic, în care minoritatea germană ajunsese în centrul discriminării rasiale. Creația lui Jean Cheller este în mare măsură tributară maestrului său, Gheorghe Petrașcu. Atras de periferiile Bucureștiului, Cheller a realizat o serie de peisaje urbane, reprezentând mahalale. Colț de mahala reprezintă o stradă liniștită din Bucureștiul interbelic, realizată în maniera simplificărilor structurate, ușor anguloase, de tip expresionist, pe care foarte mulți artiști ai epocii le folosesc pentru rezolvarea unor compoziții în esență realiste. Foarte clar desenate verticalele pereților armonizează cu orizontalele oblice și paralele ale acoperișurilor. Compoziția este voit dezechilibrată, iar ritmicitatea planului drept se conjugă prin opoziție cu aspectul nelămurit al străzii și siluetei care rămâne aproape de neobservat în primul plan. (V.I.)

References

OCTAVIAN, Tudor, "Pictori români uitați", Ed. Noi Media Print 2003

Dimensions

width 49 cm, height 40 cm, custom 49x40

Description

tuş şi laviu pe hârtie, semnat dreapta jos, în tuș, Jean Cheller

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Fasan

1. Fasan

Theodor Aman

    Estimate EUR 500 - 800
    Sold EUR 1.200
La stăpân

92. La stăpân

    Estimate EUR 300 - 600
    Sold EUR 650
Cântarea cântărilor

49. Cântarea cântărilor

    Estimate EUR 1.500 - 3.000
    Sold EUR 1.200
Peisaj

30. Peisaj

Alexandru Ciucurencu

    Estimate EUR 300 - 550
    Sold EUR 275