28. Țărm normand

1948, Galați - 1997, Ivry, Franța

Estimate

EUR 2.000 - 3.000

Session

Thu, 16 December 2010 00:00

Peisajul la Georgescu-Balamuc este definit de caracterul intim cu care lumea văzută este transpusă pe pânză. Obiectele din spectrul vizual sunt asemuite celor dintr-un interior şi, sub aspect subiectiv, universul prezentat devine o prezenţă afectivă. Sufletul devine coordonator atât în plasarea şevaletului în faţa motivului, dar mai ales în soluţionarea interogaţiilor pers­pectivale. Aprofundarea cromatică devine modalitatea prin care pictorul individualizează peisajul, drept urmare observăm abordarea tabloului într-o manieră emoţională, în tonuri dese şi sumbre. Fără să exagereze în contrastări violente, efectul armonios este unitar, fiind realizat prin suprapuneri voite ale volumelor de culoare. Astfel forma prinde contur într-un complex pictural echilibrat, dominat de un figurativ personalizat. Chiar dacă termină Institutul de Arte Plastice la clasa lui Constantin Blendea, Georgescu alege forma şi figura drept elemente definitorii ale reprezentării plastice, şi prin rafinarea succesivă a uneltelor picturale, reuşeşte să compileze un întreg discurs artistic. Unealta de modelare rămâne culoarea, cu ajutorul căreia traduce lumina şi calitatea metamorfozantă a senzaţiilor vizuale. Spaţiul este şi el definit de gama de culori aleasă, tocmai prin plasarea suprafeţelor puternic cromatice în antagonie valorică cu volume nedefinite. Figurativul este atins instinctiv, forma fiind concretizată prin finul acord al texturilor de construcţie, toate acestea ducând la o esenţializare a suprafeţelor picturale. Construcţia este în plus ajutată şi de accentele liniare cu ajutorul cărora impune punctele de focalizare, astfel observăm cum şiruri de copaci taie suprafaţa pictată, oferind artistului o plasă ce filtrează restul compoziţiei. În perspectivă generoasă, peisajul se îmbracă într-o atmosferă inertă, iar spectrul vizual devine spaţiul unei meditaţii lucide. Georgescu foloseşte tonuri reci, surdinizate şi, împrumutând introspecţii expresioniste, transpune propriul zbucium în aceste culori incerte, de griuri melancolice.

References

JIANU, Ionel, ”Artiști români în occident”, Institutul Național pentru Memeoria Exilului românesc, Ed. Logos, București, 2005

Dimensions

width 94 cm, height 72 cm, custom 94x72

Description

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu negru, G. N.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Vedere către port

39. Vedere către port

Nicolae Dărăscu

    Estimate EUR 20.000 - 35.000
    Sold EUR 30.000
Dresorul

83. Dresorul

    Estimate EUR 500 - 800
    Sold EUR 650
Plajă la Mangalia

17. Plajă la Mangalia

Nicolae Tonitza

    Estimate EUR 30.000 - 40.000
    Sold EUR 25.000