122. Ţărani la cârciumă

1886, Huşi - 1933, Iaşi

Estimate

EUR 10.000 - 18.000

Session

Tue, 20 December 2016 19:00

Ștefan Dimitrescu se identifică până la confruntare cu subiectele pe care le tratează. El nu folosește exagerări retorice sau falsă grație, în lucrările sale totul e direct și natural. Preferă să surprindă spiritul creației populare, decât să etaleze ostentativ ornamentele ei tradiționale. Manifestă o înțelegere imensă pentru condiția umană, îndrăgind oamenii, care nu lipsesc aproape niciodată din opera sa.
Dacă în prima parte a maturităţii sale artistice, picturile lui Dimitrescu se disting prin sobrietatea lor cromatică şi lumină filtrată, după 1922, cromatica devine mai puţin severă, continuând a fi sobră şi desfăşurându-se într-o gamă restrânsă de culori. Însă, după formarea "Grupului celor patru" (1926), creaţia lui Dimitrescu atinge notele cele mai înalte. În această perioadă, plasticitatea desenului se îmbină cu un colorism nuanţat, uneori strălucitor, alteori încărcat de rezonanţe grave. Acest lucru nu presupune o neglijare a formei de către artist, pe care o descoperă şi o studiază încă din timpul studiilor la Paris, în lucrările lui Cézanne, artistul ce va lăsa urme durabile în creaţia sa. Infuzia de modernitate avea să își găsească o voce pertinentă și în compozițiile în care Dimitrescu nu se îndepărtează de satul românesc, de autentic și reușește să îl reinterpreteze, nefiind prins în capcana formalismului dăunător atât de prezent în creația epigonilor lui Grigorescu. Țăranul lui Dimitrescu este prezent atât figurativ, cât și spiritual. Aura de autenticitate pe care o imprimă apariția omului simplu este fără îndoială una din trăsăturile principale ale creației lui, făcându-și simțită prezența încă de la pictarea "Morților de la Cașin".

References

BEDNARIK, Beatrice, "Ştefan Dimitrescu", Ed. Meridiane, Bucureşti 1965
PARADAIS, Claudiu, "Ştefan Dimitrescu", Ed. Meridiane, Bucureşti 1978

Dimensions

width 48.5 cm, height 68 cm, custom 48,5x68

Description

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu brun, "St. Dimitrescu"

PROVENANCE

colecția istorică Gen. Constantin Doncea (1904-1973). Constantin Doncea a fost membru supleant al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (1948-1958), a deținut funcții de adjunct (ajutor de primar general al Capitalei din noiembrie 1947 până în februarie 1948, ministru adjunct la Construcții între 1948 și 1950), iar între 1956 și 1957 a fost ministrul Colectărilor în guvernul condus de Chivu Stoica.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Pe drum de iarnă

197. Pe drum de iarnă

Pan Ioanid

    Estimate EUR 600 - 900
    Sold EUR 600
Familie de țărani

81. Familie de țărani [1925]

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimate EUR 8.000 - 12.000
    Sold EUR 11.000
Natură statică cu mere

89. Natură statică cu mere

Pericle Capidan

    Estimate EUR 1.000 - 1.600
    Sold EUR 900