37. Citadină

1914, Micşuneştii Mari, Ilfov - 1993, Geneva, Elveţia

Estimate

EUR 1.200 - 1.400

Session

Thu, 25 February 2010 00:00

S-a născut în 1914, în localitatea Fierbinţi, judeţul Ilfov, şi a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, între 1933-1937, cu profesorii Constantin Artachino, Nicolae Dărăscu, Gabriel Popescu şi Camil Ressu. A debutat la Salonul Oficial din 1934, cu lucrarea Peşti şi a participat la Salonul Oficial de desen şi gravură din acelaşi an cu lucrarea Peisaj Bucureştean. În 1940 a expus la Sala Ileana,împreună cu pictorii Aurel Diaconescu, Nicolae Ştefănescu şi Paul Constantinescu, iar în 1941 la Salonul Oficial unde a primit premiul juriului. În 1943 a deschis prima expoziţie personală la Căminul Artei. Autor de lucrări de artă monumentală şi decorativă, de sculpturi, picturi, desene, tapiserii şi nu în ultimul rând, restaurator de biserici, și-a trăit maturitatea artistică în condiţii politice, sociale şi culturale potrivnice. Spiritualitate profundă, având o viziune de esenţă metafizică, cu Ţipoia reacţia constructivistă numără un pion în plus(Ion Frunzetti).

References

Expoziţia Alexandru Ţipoia (1914-1993), pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, 1998 FLOREA, Vasile, Arta românească modernă şi contemporană, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982

Dimensions

width 27 cm, custom 27x21,4

Description

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu roşu, al Ţipoia

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Maci și mere galbene

64. Maci și mere galbene

Spiru Chintilă

    Estimate EUR 750 - 900
    Sold EUR 900
Măsura aproapelui (12)

88. Măsura aproapelui (12)

Andrei Gamarț

    Estimate EUR 420 - 480
    Sold EUR 300
Flori sufletești

42. Flori sufletești

Hans Mattis Teutsch

    Estimate EUR 15.000 - 20.000
    Sold EUR 15.000