2. Efect de asfințit

1861, Vălenii Podgorei, Argeş - 1933, Bucureşti

Estimate

EUR 300 - 450

Sold

EUR 300

Session

Thu, 25 February 2010 00:00

Artistul s-a născut în judeţul Argeş, într-o familie de moşieri, care i-a asigurat studiul în capitalele artistice europene. A început cursurile de pictură la Bucureşti, absolvind Şcoala de Belle Arte în 1886. Câţiva ani mai târziu ajunge la Paris unde urmează cursurile Academiei Julian cu Adolphe William Bouguereau şi Tony Robert Fleury. În 1899 a expus la Salonul Artiştilor Francezi, iar în 1902 a revenit în România unde expune alături de Cercul Artistic la Ateneu. A fost membru societar al Societăţii Tinerimii Artistice, la înfiinţarea căreia a luat parte și alături de care a expus permanent începând cu 1905.

References

OCTAVIAN, Tudor, Pictori români uitaţi, Ed. NOI media print, Bucureşti, 2003 OPREA, Petre, Artişti participanţi la expoziţiile Societăţii Tinerimea Artistice 1902-1947, Ed. Maiko, Bucureşti, 2006

Dimensions

custom 15,9x8,9

Description

ulei pe carton, semnat stânga jos,în pastă, C.Aricescu

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Meditație

71. Meditație

Aurel Nedel

    Estimate EUR 150 - 200
    Sold EUR 150
Colț din Mangalia

35. Colț din Mangalia

Marius Bunescu

    Estimate EUR 1.000 - 1.500
    Sold EUR 750

14.

Ştefan Luchian

    Estimate EUR 3.500 - 5.500
Serafim

74. Serafim

Marian Zidaru

    Estimate EUR 300 - 350
    Sold EUR 200