1. Marină

1872, Piteşti - 1954, Bucureşti

Estimate

EUR 400 - 600

Sold

EUR 325

Session

Thu, 25 February 2010 00:00

Originar dintr-o familie în care tatăl şi bunicul au fost pictori meşteşugari, Costin Petrescu a beneficiat de o bursă la Paris, unde a studiat sub îndrumarea lui Jean Paul Laurens, la Academia Julian. A practicat diverse genuri artistice, metoda preferată fiind însă, fresca. Fresca monumentală de la baza cupolei Sălii de Concerte a Ateneului Român - Istoria poporului român- este dovada pasiunii sale pentru această tehnică și pentru genul compoziției istorice. Recunoscut pentru calităţile sale, a susţinut cursuri generale asupra frescei, între 1926 şi 1927, la Academia de Belle Arte din Lyon. Opera sa nu s-a desprins decisiv de realism, fiind totodată un portretist apreciat. Rarele tendinţe de evadare din corsetul academic se regăsec în peisajele de influență impresionistă. A profesat la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, perioadă în care a participat şi la Saloanele Oficiale.

References

OPREA, Petre, Expozanţi la Saloanele Oficiale de pictură, sculptură, grafică 1924-1944, Bucureşti, 2000

Dimensions

width 27 cm, custom 27x20,7

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu verde, COSTIN PETRESCU

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Arghezi

87. Arghezi

Constantin Piliuţă

    Estimate EUR 350 - 550
    Sold EUR 600
Margine de pădure

15. Margine de pădure

Adam Bălţatu

    Estimate EUR 300 - 400
    Sold EUR 425
Personaje pe Calea Văcărești

70. Personaje pe Calea Văcărești

    Estimate EUR 120 - 170
    Sold EUR 300