424. Seceriş

Estimate

EUR 30.000 - 40.000

Session

Thu, 18 April 2013 00:00

Philips Wouwerman a fost unul dintre cei mai prolifici artiști plastici ai Epocii de Aur olandeze. Wouwerman s-a născut în Haarlem, oraș cunoscut ca având un mediul artistic dezvoltat. El a adus o contribuție importantă și extrem de influentă asupra canonului existent la acea vreme în pictura olandeză. Picturile sale au început să fie apreciate mai ales începând cu secolul al XVIII-lea. Potrivit lui Cornelis de Bie, Wouwerman l-a avut ca profesor pe Frans Hals, dar stilul acestuia din urmă nu se regăsește în pictura lui. În afară de scurta ședere în Hamburg, la sfârșitul anilor 1630, artistul și-a dezvoltat întreaga carieră numai în Haarlem, alăturându-se totodată și breslei meșteșugarilor Sfântul Luca. Wouwerman și-a început cariera artistică cu reprezentări simple ale vieții de zi cu zi, în maniera bamboccianti al lui Pieter van Laer. De-a lungul următorilor treizeci de ani el a dezvoltat un stil individual, tratând o gamă largă de subiecte de gen și peisaje până la scene militare și religioase (scene de vânătoare, ecvestre, peisaje cu călători, lupte de cavalerie și festivități ale țăranilor etc). Chiar dacă este recunoscut drept cel mai valoros și de succes pictor de tematici ecvestre din secolul al XVII-lea, Wouwerman a excelat și în compozițiile în peisaj, purtând într-o manieră proprie tradiția flamandă a peisajului rural. Opera de față se devoalează într-o compoziție tipică artistului pentru anii 1640, mai ales datorită specificațiilor peisajului, dar și cele ale semnăturii. Folosirea monogramei din 3 litere (p, h, w) plasează uleiul de față până spre 1646, însă elementele de periodizare răzbat și din construcția peisajului. Operele din acea perioadă erau mai mereu compuse printr-un joc perspectival între dealul sau muntele din fundal și scena din prim-plan, ce trebuia întotdeauna să conțină un cal - drept element de balans compozițional.

References

Buvelot, Quentin, Duparc, Fritz, Weber, Gregor, Wuestman, Gerdien, Brger, Kathrin, "Philips Wouwerman 1619-1668", Waanders Uitgevers , 2009

Dimensions

width 55.5 cm, height 38.5 cm, custom 55.5x38.5

Description

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu negru, PH. W.

Research information

Proveniență: colecția diplomatului român Vasile Stoica, colecție preluată în 1977 de Muzeul Național de Artă al României, iar după căderea regimului comunist, în urma unui şir îndelungat de procese, restituită moştenitorilor diplomatului, în cursul anului 2009. Nr. inventar 3426/157/5 Muzeul de Artă al României. Fișă de expertiză întocmită de expert dr. Olimpia Maria Ciungan-Tudoran, șef secție restaurare Muzeul Național Brukenthal. Starea de conservare: în general bună; pânza dublată, având foarte vagi rosături în zona limitei inferioare unde central apare și o mică zgârietură, cu desprinderea culorii până la grund. Deplin restaurabilă.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Olimp

420. Olimp

    Estimate EUR 10.000 - 20.000
Chitarist spaniol

418. Chitarist spaniol

    Estimate EUR 5.000 - 7.500
    Sold EUR 5.000
În atelier

379. În atelier

    Estimate EUR 200 - 400
    Sold EUR 600
Cărturar

419. Cărturar

    Estimate EUR 5.000 - 8.000
    Sold EUR 6.000