89. Peisaj ardelenesc [prima jumătate a anilor '20]

1880, Galaţi - 1962, Bucureşti

Estimate

EUR 7.000 - 12.000

Sold post auction

EUR 7.000

Session

Thu, 20 March 2014 19:00

Anii ’20 aduc pentru Camil Ressu o revenire la temele ce l-au impus puternic în pictura românească, cele ale vieții rurale, prezentată în cele mai sincere și autentice forme. Șederile sale în diverse sate din Mehedinți, Ardeal sau Moldova îmbogățesc arta autohtonă cu o multitudine de scene de inspirație țărănească, esențiale pentru evocarea idealului artistic al pictorului. Arta peisagistică a lui Camil Ressu din acea perioadă, aflată indiscutabil sub semnul realismului, are ca trăsături dominante linia de contur simplă și precisă, renunțarea la accentuarea reliefului, lumina dispusă egal pe suprafețe mari și fără reflexe. Atmosfera este una statică, întrucât Ressu caută să surprindă în natura sa eternitatea, nu momente fugare, subiective și iluzorii. El reduce peisajul la forma cea mai pură, renunțând la orice ar putea reprezenta o distragere, manifestând un deosebit simț al monumentalului și al ordonării decorative armonioase a planurilor. “Peisajul ardelenesc”, realizat la jumătatea celui de-al treilea deceniu al secolului XX, constituie un exemplu ideal pentru supremația naturii în arta lui Ressu. Prin cele trei personaje conturate vag, fiind privite din depărtare, dar și prin situarea gradată a elementelor, pictorul realizează o remarcabilă extindere a universului picturii, dând senzația de infinit. Tonalitatea sobră și jocul nuanțelor aspre de brun și verde, amintesc de insolita existență a așezărilor sătești. (S.T.)

References

COSMA, Gheorghe, „Camil Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1967 ENESCU, Theodor, C. Ressu, Ed. Meridiane, București, 1984

Dimensions

width 65 cm, height 50 cm, custom 65x50

Description

ulei pe carton, semnat stânga jos, în creion, C. Ressu

Dating

prima jumătate a anilor '20

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Un foc

192. Un foc [2007]

Roman Tolici

    Estimate EUR 4.000 - 6.000
Micuța calfă

20. Micuța calfă

Constantin Artachino

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 2.750
Țărm în Bretania

61. Țărm în Bretania [1913]

Ştefan Popescu

    Estimate EUR 4.000 - 6.000
    Sold post auction EUR 4.200