14. Place de la Contrescarpe

1881, București - 1958, Bucureşti

Estimate

EUR 3.000 - 5.000

Sold

EUR 6.000

Session

Wed, 23 March 2011 00:00

Pentru Iser peisajul citadin a prezentat mereu o atracție nemaipomenită și nu o dată s-a apropiat de scenele animate oferite de locurile pe care le-a vizitat, precum Spania sau mai ales, Franța. Aglomerările umane au fost vizate în special de Iser, aglomerări pe care le căuta atât pe străzile pariziene, dar și în piețele pitorești ale Iașiului sau Bucureștiului. De cele mai multe ori pictorul alege să folosească tehnica guașei, rapidă și jucăușă, cea mai la îndemână pentru o prezentare spontană și imediată a unei priveliști sau a unui subiect interesant. Iser dezvoltă astfel o tehnică relativ minoră, pe care o transformă într-o manieră picturală excelentă. Expresivitatea cu care sunt încărcate lucrările realizate în guașă este concepută nu numai prin caracterul de imediatețe, dar mai ales prin calitatea desenului ce primește o pondere însemnată. Uneori diluată, atingând transparența acuarelei, guașa apare adesea mult mai proaspătă decât uleiul. În plus, Iser își vernisează guașele, pentru a depăși acea instanță palidă, mată, de aspect cretos pe care o oferă de obicei tehnica menționată. În plus față de caracteristicile evidente oferite de guașă, mai există o motivație la Iser, motivație ce trădează caricaturistul de altă dată. Verva lui Iser de excelent desenator nu se va stinge deloc în cursul anilor, chiar dacă perioada de început este mascată prin calitatea evidentă a uleiurilor ulterioare. Peisajul de față stă mărturie pentru calitatea picturală a guașei iseriene care, prin vernisare, capătă strălucire, soliditate și transparență, caracteristici de necontestat a unei opere de forță plastică. În fine, Iser reușește să alăture acea tușă tipică, rapidă și iscoditoare, unei palete de culori îndrăznețe. Atmosfera jucăușă creată de o pensulație în plină fervoare este temperată de registrul arhitectural, iar produsul final este definit de impresionanta putere de sinteză care emană din scurtele notații ale pictorului.

References

MIHALACHE, Marin, “Iser”, Ed. Meridiane, București, 1982 OPRESCU, George, “Scrieri despre artă”, Ed. Meridiane, București, 1966

Dimensions

width 29 cm, height 40 cm, custom 29x40

Description

guaşă vernisată pe hârtie, semnat dreapta jos,cu negru, ISER

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Pasajul francez

70. Pasajul francez

Iosif Rosenblut

    Estimate EUR 200 - 300
    Sold EUR 325
Peisaj de vară

24. Peisaj de vară

Ştefan Popescu

    Estimate EUR 9.000 - 14.000
    Sold EUR 11.000
Natură statică cu caise

4. Natură statică cu caise

Octav Băncilă

    Estimate EUR 3.300 - 4.500
    Sold EUR 4.500
Natură statică cu legume

17. Natură statică cu legume

Adam Bălţatu

    Estimate EUR 5.000 - 8.000
    Sold EUR 7.000