40. Recuzită de peisaj

1894, Bucureşti - 1944, Bucureşti

Estimate

EUR 7.500 - 12.500

Sold

EUR 8.500

Session

Wed, 23 March 2011 00:00

Arta lui Vasile Popescu reprezintă una dintre cele mai interesante componente ale culturii imaginarului autohton, fiind o temă de cercetare extrem de atractivă pentru critica de artă românească. Într-unul din cele mai coerente studii aplicate pictorului, Marina Preutu reușea să reconstruiască parcursul artistic al lui Vasile Popescu, în totuși relativ scurta perioadă în care a Enabled. În ultimul capitol al monografiei, intitulat ”Fovismul temperat”, criticul de artă reușea să surprindă un adevăr universal ce a guvernat plastica artistului, acela generat de importanța culorii în fiecare etapă de creație. Chiar dacă nu devenea fovist stricto sensu, pictorul împrumuta de la reprezentanții artei europene caracteristici ce i-au orientat arta spre o altfel de înțelegere. Influențat de Matisse, Dufy sau Braque, Vasile Popescu reușea să filtreze toate elementele de o importanță picturală însemnată, pentru ca ulterior să și le împroprietărească, remarcându-se astfel în epocă, alături de Lucian Grigorescu sau Henri Catargi, colegi de generație. Revenind la studiul realizat de doamna Preutu, mai exact la capitolul final, putem extrage elemente monografice elocvente și pentru lucrarea de față. În ceea ce privește studiul imaginii, Popescu stăpânea toate modalitățile prin care putea concepe un complex vizual, drept urmare majoritatea lucrărilor ce aparțin ultimilor ani de creație căutau să răspundă altor interogații. Mutația valorică resimțită în această perioadă este determinată de importanța pe care pasta, în corelație cu tușa, o capătă în realizarea unui tablou. Suprafața pictată este împărțită între formal, la fel de coerent construit, și între volumele de culoare nedefinite, care au scopul de a echilibra și contura caracterul cromatic accentuat. În “Recuzită de peisaj” pictorul alege să nu amintească deloc ambientul, care este limitat la simple notații de tonuri, într-o pictare rapidă, în forță. Centrul lucrării este moderat de alinierea obiectelor și de prezentarea lor plastică, prin particularități cromatice aparte. Pentru scăunel și geanta-șevalet, Popescu alege două tonuri care apar puternic cromatic, chiar dacă calitățile naturale ale brunului sau ocrului nu ar indica acest lucru. Însă modalitatea de pictare, prin tușe lungi, neîntrerupte și alegerea de a nu amesteca culoarea, fac din aceste două obiecte puncte de greutate plastică. Pensulația se schimbă atunci când este abordată partea superioară a lucrării, însă nu într-o modalitate disonantă, ci mai degrabă adecvată volumului de culoare abordat.

References

PREUTU, Marina, “Vasile Popescu”, Ed. Meridiane, București, 1990

Dimensions

width 50 cm, height 61 cm, custom 50x61

Description

ulei pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu roșu Vasile Popescu, 1940

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Rege nebun

45. Rege nebun

Corneliu Baba

    Estimate EUR 15.000 - 25.000
    Sold EUR 19.500
Soarele de la miezul nopții

94. Soarele de la miezul nopții

    Estimate EUR 800 - 1.500
    Sold EUR 2.400
Cartierul tătăresc din Balcic

32. Cartierul tătăresc din Balcic

Alexandru Popp

    Estimate EUR 1.200 - 2.200
    Sold EUR 4.500
Natură statică cu flori, canceu și pipă

58. Natură statică cu flori, canceu și pipă

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 3.000