42. Zi de iarnă

1880, Galaţi - 1962, Bucureşti

Estimate

EUR 6.000 - 10.000

Sold

EUR 17.500

Session

Tue, 20 March 2012 00:00

Preferinţa lui Camil Ressu pentru peisaj se manifestă cu predilecţie către anul 1920. Înainte de această dată, artistul născut la Galaţi a abordat constant tematica peisajului, remarcându-se încă din 1909, prin intermediul mai multor studii. Prima expoziţie personală (ianuarie 1913) va constitui prilejul expunerii de lucrări în majoritate aparţinând acestui gen. Aplecarea artistului către genul peisajului ar putea fi văzută sub semnul preocupărilor coloristice ale acestuia, din perioada 1907-1909. Pentru Ressu, peisajul a constituit prilejul cunoşterii experienţei impresioniste şi terenul potrivit pentru depăşirea acesteia, datorită simţului personal pentru volume, pentru construcţie. Autenticitatea artistică a lui Ressu a fost observată de Tudor Arghezi în 1919: „artistul înainte de a privi natura ce i se pare prea armonică, aruncă peste dânsa de câteva ori vântul ca sa-i strice ordinea uniformă. Cu un picior o răstoarnă sau o ridică în punctul unde-i trebuieşte” (Tudor Arghezi, „Doi pictori: C. Ressu şi S. Sanielevici”, în „Facla”, 12 ianuarie 1913, p. 29-30). O senzaţie înrudită apare şi în opera „Zi de iarnă” unde construcţia regulată a elementelor sugerează materialitate. Coroanele copacilor sunt stilizate în arabescuri liniare şi repetitive, ce formează mase compacte de culoare. Lipsa aerului mişcător şi a vibraţiilor de lumină contribuie la aspectul deocrativ al copacilor, asemenea unei stampe japoneze. Paleta de culori este redusă la câteva tonalităţi de griuri şi alburi colorate, tulburate de brunurile roşcate ale trunchilor copacilor.

References

ENESCU, Theodor, „C. Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti 1984 COSMA, Gheorghe, „Camil Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti 1967 Expoziţie retrospectivă Camil Ressu, pictură şi grafică, Catalog de Doina Schobel, Muzeul de Artă al R.S.R., Bucureşti 1981-1982 REDLOW, Theodor, „Donaţia Catinca C. Ressu”, în „Arta”, anul XXXIII, nr. 7/1986, p. 20-21

Dimensions

width 35 cm, custom 35x34,5

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu gri, C. Ressu

Research information

Proveniență: colecţie privată, Iaşi.

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Cusătoreasa

113. Cusătoreasa [sfârșitul anilor '40]

Camil Ressu

    Estimate EUR 10.000 - 18.000
    Sold EUR 13.000
Trei frați (Copiii pictorului)

92. Trei frați (Copiii pictorului) [1920-1922]

Nicolae Tonitza

    Estimate EUR 100.000 - 200.000
    Sold EUR 170.000
Vecina

207. Vecina

    Estimate EUR 400 - 600
    Sold EUR 300