144. Autoportret

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Sold

EUR 12.000

Session

Wed, 20 March 2013 00:00

Cu o creație născută la confluența dintre clasicism și expresionism, Corneliu Baba a tratat meșteșugul picturii, timp de aproape 7 decenii, cu o pasiune extraordinară față de principalele direcții evolutive ale artei universale. Calm şi senin, sigur de sine şi de propriile calităţi artistice, orgolios, cuprins de melancolie, interiorizat, dizolvat în materia picturală, autoportretele semnate Corneliu Baba reprezintă de fapt imaginea sintetică şi în acelaşi timp completă a întregii sale picturi. Asemenea celorlalte cicluri tematice ale artistului, autoportretele – începând cu primul, din 1922, imberb, uşor rafaelit, şi terminând cu ultimele, cele mai recente, din 1991, se propun într-un traseu progresiv, în care chipul artistului apare din ce în ce mai topit în propria pictură, cu o anatomie ce se stinge gradual. Astfel, autoportretele lui Corneliu Baba, nu sunt doar o componentă importantă a operei acestuia ci, prin însăşi esenţa lor, o soluţie în interpretarea întregii sale creaţii precum şi o profundă cugetare asupra condiţiei umane. Cu atât mai mult putem interpreta Autoportretul de față, a cărui datare ne introduce într-un timp intim artistului, dar atât de profund pentru întreaga națiune română, martoră primăverii lui 1977. Senin, chipul tratat exacerbat de frontal ne înlesnește aprofundarea cugetărilor puternic expresioniste, printr-o suită de sentimente și gânduri traduse ulterior în special prin ciclul “Spaime”. Tragedia cutremurului, vinovată întru totul pentru limbajul dramatic ulterior uzitat de Baba, este prezentă și în acest mic autoportret ce devine dintr-o dată personal, blocat în timpul și evenimentele din martie 1977. (I.P.)

References

"Corneliu Baba”, ediţie îngrijită de Maria Muscalu Albani, Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997 Muzeul Naţional de Artă al României, ”Baba. Pictură-desen”, Bucureşti, 1997 ȘUȘARĂ, Pavel, “Corneliu Baba”, Ed. Parkstone, Londra, 2001 VIANU, Tudor, „Corneliu Baba”, Ed. Meridiane, 1964

Dimensions

width 27 cm, height 34 cm, custom 27x34

Description

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu gri, Baba, (19)77

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Ulcică cu flori de câmp

44. Ulcică cu flori de câmp

Adam Bălţatu

    Estimate EUR 2.000 - 3.500
    Sold EUR 3.250
Familie de țărani

22. Familie de țărani

    Estimate EUR 1.800 - 3.000
    Sold EUR 2.000
Colț de București

41. Colț de București

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimate EUR 1.500 - 2.500
    Sold EUR 2.500
Cană cu flori de câmp

99. Cană cu flori de câmp [1925-1930]

Octav Băncilă

    Estimate EUR 3.000 - 6.000
    Sold EUR 5.500