62. Cote d`Azur

1881, București - 1958, Bucureşti

Estimate

EUR 4.000 - 6.000

Sold

EUR 7.500

Session

Thu, 28 October 2010 00:00

După perioada studiilor la München şi momentul colaborării la revista “Simplizissimus”, unul dintre promotorii viziunii Jugenstil în mediul internaţional – când Iser s-a aflat, timp de un deceniu, sub influenţa acesteia, după care a abandonat-o brusc – cu greu se poate vorbi despre apartenenţa artistului la un alt curent artistic contemporan sau imediat anterior lui. În timpul petrecut la Paris, între 1921 şi 1934, a avut unele perioade de inspiraţie din iconografia artiştilor care îi erau prieteni: Dufy, Pascin, Derain sau Othon Friesz. Cu toate acestea, viziunea i s-a cristalizat într-o formă originală, manifestându-se unitar pe tot parcursul activităţii sale, Eugen Crăciun remarcând că „sub focurile multiple ale Parisului şi solicitat de extremisme variate, Iser a intuit pe linia sa personală dezvoltări armonioase – fără a abandona nimic esenţial şi fără a-şi complica posibilităţile cu adaosuri nemistuite” (1). Lucrarea „Côte d’Azur” reprezintă impresia lui directă în faţa subiectului, notată în guaşă, cu rapiditate şi un fin simţ al observaţiei. Tehnica lui Iser se bazează pe desen, calitatea sa de foarte bun desenator fiindu-i recunoscută dintotdeauna. Liniile sale simplifică contururile formelor şi esenţializează realitatea conform unei grile proprii. În faţa peisajului exotic, cu vegetaţia sa particulară, Iser analizează dispunerea liniară a trunchiurilor şi crengilor copacilor, pe care le ilustrează ca un arabesc de linii colorate de diverse feluri, sugerând abundenţa vegetaţiei meridionale. Culorile peisajului nu sunt fidele adevărului din natură, ci sunt extrase din ea şi recompuse artistic, potrivit armoniei cromatice pe care urmăreşte să o realizeze Iser. Numeroase nuanţe de verde, brun şi gri sunt alăturate şi suprapuse formând coroanele compacte ale arborilor mediteraneeni, prin care pătrunde o lumină albă puternică, verticală. Întreaga pictură este scăldată în razele ei, iar zonele pe care le atinge direct îşi pierd culoarea şi capătă o strălucire toridă. Impresia că ne aflăm în faţa unei oaze, protejate de soarele canicular, este dată şi de ipostazele în care se găsesc cele trei personaje, reprezentate într-un moment de repaus, siesta lor zilnică. Fascinaţia lui Iser pentru ritmul de viaţă sudic, senzaţiile şi misterele lui, avea să se trezească odată cu călătoria în Spania, mediu care s-a dovedit a fi cel mai potrivit sensibilităţii sale. Mai întâi însă a cunoscut sudul Franţei, unde „incantaţia luminii şi a culorii mediteraneene avea să se rezolve pe planuri de echilibru, fără refuz şi fără excese” (2). Pictura „Côte d’Azur” este caracteristică pentru acest moment în opera lui Iser, ilustrând pătrunzător şi fără accente de exo- tism, o lume aşa cum s-a înfăţişat emoţiei şi intelectului său. 1 Eugen Crăciun, „Iser”, Ed. Căminul artei, Bucureşti, 1945, p. 4 2 Ibidem

References

CRĂCIUN, Eugen, „Iser”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1945

Dimensions

width 31 cm, height 39 cm, custom 31x39

Description

guașă vernisată pe hârtie, semnat stânga jos, cu brun, ISER

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Peisaj argeșean

63. Peisaj argeșean

Iosif Iser

    Estimate EUR 4.000 - 6.000
    Sold EUR 3.500
Reșița

89. Reșița

    Estimate EUR 1.200 - 1.800
Peisaj de primăvară

38. Peisaj de primăvară

Cornel Minişan

    Estimate EUR 1.800 - 3.000
    Sold EUR 2.800
Cheiul Dâmboviței

85. Cheiul Dâmboviței

Mihail Ioan (Iovan)

    Estimate EUR 1.000 - 2.000
    Sold EUR 1.000