81. Fumătoarea de opiu

“Format la lumina Apusului, adept al Şcolii din Paris, elev al lui Gustav Moreau, coleg şi prieten cu Henri Matisse, Pallady a adus un accent nou, o viziune şi o concepţie cu totul nouă în plastica românească, fără nici o legătură aparentă cu mediul şi climatul nostru local”. (Ionel Jianu) Opera de un înalt nivel artistic a lui Pallady a fost pusă de critica de artă în relaţie cu spiritul școlii franceze, manifestat prin nevoia de ordine, de echilibru, de măsură, de sinteză şi de claritate, precum şi prin logica lăuntrică a operei sale(i). Personalitatea sa imprimă operei un caracter contemplativ, intelectualizat, reflectând felul în care artistul priveşte şi înţelege lumea. Un aspect semnificativ al concepţiei sale despre viaţă este acela ce ţine de raportarea sa la urât, manifestat mai ales în caracterul uman. Luciditatea îl face pe Pallady să devină dezgustat de urâtul vieţii cotidiene, care îl obsedează şi de care încearcă se evadeze, departe de oameni. Arta este refugiul său, pentru că acolo poate corecta viaţa, iar realitatea este aceea a propriei viziuni ce tinde către perfecţiunea lucrurilor. Creatorul, în cazul lui Pallady, imprimă operei măreţia caracterului său, pe care Ionel Jianu reuşeşte în chip admirabil să îl reconstituie pentru posteritate, din citatele culese de la artist de-a lungul mai multor ani. Artistul apare ca o figură, o personalitate originală, puternică, deosebită, cu totul rară în epoca noastră (ii), a cărui creaţie se identifică cu aspiraţia existenţei sale: atingerea Frumosului prin ritmuri şi corespondenţe, văzut ca unic sens al unei vieţi în care totul e zădărnicie. Spirit neîmpăcat cu lumea, intransigent faţă de vulgaritate, Pallady este un singuratic; nu se poate abţine de la a exprima ceea ce vede, nici atunci când nu este pe placul celorlalţi, pentru că aceasta ar echivala cu încălcarea propriei libertăţi. Rigoarea pe care o cerea de la alţii era adânc cultivată în el însuşi, în disciplina artei şi a vieţii sale. Arta lui Pallady este imaginea lumii construite de el după îndepărtarea de cea exterioară. Credinţa în supremaţia artei este singura care îl călăuzeşte. Pentru realizarea operei sale a ales calea ascezei, renunţând la micile satisfacţii ale vieţii şi la toate acţiunile care îl consumau în alt sens decât acela al creaţiei. Exigenţa faţă de sine însuşi şi perspectiva absolutului din care priveşte viaţa sunt caracteristice personalităţii lui şi evocatoare pentru caracterul artei sale, unice în pictura românească modernă. Atitudinea lui Pallady faţă de viaţa urbană a fost, la început, una de observaţie neimplicată, apoi de retragere treptată din sfera cotidianului în lumea sa interioară. Transformările în raportarea la lumea urbană sunt ilustrate de restrângerea treptată a orizontului tematic al operei sale, format iniţial din peisaje şi nuduri en pein air, apoi peisaje văzute prin fereastra deschisă a încăperii sale, pentru ca ulterior să se concentreze exclusiv asupra subiectelor aflate în intimitatea atelierului său. Din meditaţia asupra relaţiei dintre spaţiu, obiectele şi personajele care îl animă, Pallady a creat o poezie a interioarelor(iii), în care a reprezentat lucrurile conform propriei concepţii asupra frumosului, fidel realităţii sale interioare. În lumea familiară a atelierului, a compus regii pentru compoziţii cu nuduri şi naturi statice, alăturând obiecte obişnuite pentru a obţine acorduri de linii, forme şi culori, dar şi raporturi între semnificaţii. Lucrurile pe care Pallady le aşează pe pânză după propriul ideal de ordine îşi pierd utilitatea pe care o au în lumea cotidiană, iar aparenţa fidelă realităţii nu mai este necesară. Inspirat de opera lui Cézanne, construieşte compoziţii eliberate de convenţia asemănării cu natura, precum şi de orice efecte decorative, căutând să transmită stări ale unei realităţi subiective. Compoziţiile sale din atelier sunt rezultate ale experimentelor şi teoriilor sale artistice, fiind totodată martorii stării de conflict în care se afla cu societatea vremii şi a însingurării în arta sa, expresia aspiraţiei sale spre absolut. Nimic nu apare incidental în regia interioarelor lui Pallady sau doar pentru estetica volumelor, ci este alăturat pentru a comunica un mesaj, în maniera în care artistul înţelege să o facă, refuzând recursul la naraţie. Narghileaua, afară de aportul formei sale exotice la întregul compoziţional, sugerează atmosfera confortabilă, relaxată şi meditativă, caracteristică practicii tradiţionale orientale. Ionel Jianu considera că Theodor Pallady poate fi numit drept ca cel mai de seamă pictor al nudului în plastica română, explicând că nimeni n-a pătruns atât de adânc şi n-a redat atât de intim graţia, lascivitatea, farmecul şi taina trupului feminin, eliberat de masca vestmântului (iv). Interesul lui Pallady pentru nud depăşeşte intenţia de a simboliza sau aceea de a nara prin intermediul său, cum de asemenea este departe de proiectul de a pune în evidenţă efecte de lumină şi culoare pe carnaţia modelelor. El nu pictează corpul femeii în aspectul lui biologic, ci o emoţie pe care o exprimă folosind mijloace plastice (v). Imaginea ilustrează o stare sufletească, fără a părea să caute senzualitatea formei, importantă fiind redarea corespunzătoare a trăirii sale. Feminitatea pe care o evocă picturile cu nuduri ale lui Pallady este una trecută prin acelaşi filtru exigent al viziunii sale asupra vieţii, fiind una de rafinament şi în acelaşi timp naturaleţe. Observă femeia în spaţiul intim în care se manifestă cu libertate, fără constrângerea hainelor, când îşi îngăduie un timp de visare, la adăpostul unui mediu familiar. Atunci surprinde momentele ei de relaxare, tăcere şi vis, încărcate de voluptate şi expresia pe care o imprimă asupra corpului. Sinceritatea spiritului feminin este ce pare să caute artistul şi reuşeşte să ilustreze în pictura sa, logica reprezentării cerându-i să armonizeze această dobândită libertate de simţire cu spaţiul. Astfel, Pallady imprimă picturilor sale din atelier ideea de medii intime ale personajelor, în care acestea nu au conştiinţa că sunt văzute. Această ieşire din scenă a artistului nu îl transformă într-un voaior, care asistă pentru propria curiozitate intelectuală la experienţa intimă a personajului, pentru că ideea pe care o reprezintă aceasta există în afara unei alte priviri. Pallady s-a remarcat ca pictor intimist, prin tablourile cu nuduri care descriu naşterea şi viaţa unor stări, într-un spaţiu care le hrăneşte şi care se lasă cuprins de ele. Coerenţa acestui raport între personaj, trăire şi spaţiu a fost urmărită pentru a conferi şi mai multă substanţă reprezentării sale. „Fumătoarea de opiu” este în acest sens ilustrativă, sugerând concordanţa între sentimentul personajului, obiectele care îl înconjoară, sugestia spaţială, lumina şi cromatica imaginii. Descrie experienţa opiului, concentrându-se pe atitudinea mentală, mai mult decât asupra efectelor fizice pe care le produce. Relaxarea este starea generală a trupului, aflat într-o poziţie comodă, pe când mintea se desfăşoară limpede, într-un spaţiu nemărginit. Narghileaua sugerează deschiderea acestei dispoziţii meditative, iar evantaiul, simbol al plăcerii simţurilor, este uitat – gândurile s-au detaşat de senzaţiile corpului. Spaţiul este epurat de întâmplător, iar elementele semnificative care apar sunt reprezentate pentru sensul pe care ele îl atribuie şi nu mai puţin pentru valoarea lor plastică. Culorile sunt armonizate pentru a da un aer confortabil încăperii, iar lumina pătrunde difuz şi egal prin geamuri şi perdele. Pictura se remarcă prin capacitatea de a evoca cu o înţelegere profundă şi armonie a formei de expresie, o stare în care mintea este eliberată din constrângerile impuse de societate, abandonată visului, într-o atmosferă cu corespondenţe literare şi muzicale. Un pictor consacrat chiar de la prima sa expoziţie, deschisă la Paris în 1920, Pallady nu a fost însă gustat de publicul larg sau amatori, arta sa fiind apreciată de cercul restrâns al elitei spirituale şi de rafinaţi esteţi. Astăzi avem acces, prin intermediul unor scrieri de valoare, precum este cea a lui Ionel Jianu, la mai multe indicii privind viziunea lui Pallady despre viaţă şi lume, concepţia sa existenţială constituind cheia de interpretare a unei opere majore pentru arta românească. i Ionel Jianu, „Pallady”, p. 1 ii Ibidem, p. 4 iii Raoul Şorban, Theodor Pallady, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975, p. 27 iv Ionel Jianu, op. cit., p. 28 v Ibidem

References

BLAZIAN, Henri B., “Pallady”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă”, Bucureşti, 1958 CEBUC, Alexandru, „Theodor Pallady”, Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008 GEORGESCU, I. L., „Pe urmele lui Theodor Pallady”, Ed. Lex, Bucureşti, 1998 JIANU, Ionel, „Pallady”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti MÂNDRESCU, Anatol, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971 MIHALACHE, Marin, “Pallady – mărturii”, Ed. Dacia, Cluj, 1971 NANU, Adina, Theodor Pallady, Ed. Meridiane, 1963 RESSU, Camil, “Cuvântare ţinută la deschiderea expoziţiei Pallady – 5 mai 1955” ŞORBAN, Raoul, “Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975

Dimensions

width 60 cm, height 47 cm, custom 60x47

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, T. Pallady

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.