53. Piersici

1921, Ususău , Arad - 2005, Lipova, Arad

Estimate

EUR 650 - 1.100

Session

Thu, 28 October 2010 00:00

Pornind de la opinii realiste asupra actului artistic, Varga îşi însuşeşte învăţăminte variate asupra compoziţiei şi cromaticii. După interogaţii multiple cauzate de studii de culoare şi de orânduire a formelor, Varga reuşeşte să se regăsească în opere puternic influenţate de un structuralism figurativ, în care efectele cromatice sunt construite pornind de la calităţile pastei. Descoperind teoriile despre culori ale lui Lhote, pictorul începe să îşi fabrice singur tonurile, fiind adeptul construirii contrastului valoric direct de pe paletă. Astfel, culoarea trebuie să aibă calităţile picturale încă dinainte de a fi pusă pe suprafaţa dorită, iar prelucrarea anterioară a pastei devine o necesitate. Varga reuşeşte să obţină unitatea şi soliditatea imaginii prin epurări succesive în optica formală, detaliul fiind redus la minim, ca prim rezultat al filtrului vizual. În paralel cu această viziune asupra structurilor şi volumelor, Varga decantează şi articulează progresiv lumea culorilor, care desigur că este corelată direct proporţional de principiile de construcţie ale volumelor. Varga nu acceptă hazardul în raporturile dintre culori şi, ca rezultat al acestui principiu, putem observa renunţarea voită la o suită de tonuri nefolositoare. Utilizând doar câteva culori, pe care desigur le amestecă în funcţie de calităţile primare, Varga dezvoltă compoziţia în jurul unor notaţii de culoare şi structură minime. Forma este direct coordonată de tonurile folosite, de cele mai multe ori pământii, iar calităţile oferite pastei sunt de ajuns pentru finisarea lucrării. Fin cunoscător al spectrului cromatic, reuşeşte să stăpânească contrastele simultane şi valorice. Chiar dacă uneori foloseşte exclusiv tonuri calde, contrastul îl realizează prin subtilităţi de saturaţie a culorilor folosite, iar tuşele generoase aprofundează şi mai mult efectul dorit. Suprafaţa pictată devine suportul unei percepţii imediate a motivului pictat, iar maniera de aranjare a obiectelor, în cazul naturilor statice, ne oferă o imagine pluri-perspectivală. Acest fapt induce efectul, sau mai bine spus o incertitudine, asupra punctului din care este privită lucrarea, fundalul lipsind cu desăvârşire. Profunzimea perspectivei este oferită de cele câteva fructe stilizate, care prin încărcătura şi saturaţia cromatică coordonează vizual compoziţia.

References

BARBOSA, Octavian, “Dicţionarul artiştilor români contemporani“, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976 CEBUC, Alexandru, FLOREA, Vasile, NEGOIŢĂ, Lăptoiu, “Encyclopedie des artistes roumains contemporains“, vol. I, Ed. ARC 2000, Bucureşti, 1999

Dimensions

width 43 cm, height 34 cm, custom 43x34

Description

ulei pe carton, semnat și datat stânga sus, cu galben, Vasile Varga, (19)60

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Odaliscă

23. Odaliscă

Samuel Mützner

    Estimate EUR 6.500 - 10.000
    Sold EUR 16.000
Pierrot

95. Pierrot

Constantin Piliuţă

    Estimate EUR 2.000 - 4.000
    Sold EUR 5.000
Crâng la Brebu

32. Crâng la Brebu

Ştefan Luchian

    Estimate EUR 30.000 - 40.000
    Sold EUR 42.000