74. Uliță la Mangalia

1877, Craiova - 1953, Bucureşti

Estimate

EUR 3.000 - 5.000

Sold

EUR 3.500

Session

Thu, 20 October 2011 00:00

Incursiunile plein-airiste ce se intensifică ca număr în a doua parte a anilor ’20 anunțau neîntârzierea cu care Șirato își reevalua concepția artistică, depășind acea perioadă de influență tradițională, mai pregnantă în natura statică și portret. Depășind un simbolism adiacent peisajului rural, pictorul își îndreaptă privirea, dacă nu atât de mult imaginilor unui București prea agitat, în special asupra aridului peisaj dobrogean. Techirghiol, Mangalia și Balcic vor deveni centre de interes, inițial a tipului uman, adus la grad de proto –tip, mai apoi prin acel întreg complex ce definea atmosfera unei regiuni pitorești. Frecventele călătorii la malul mării, așa cum reies ele din frunzărirea cataloagelor de expoziție ale Grupului celor patru, dezvăluie una dintre cele mai prolifice perioade de creație pe care le regăsim în biografia artistului. Natura va exercita o fascinație aparte, pe care nu o întâlnim în nici un alt ciclu peisagist, iar calitățile coordonatoare ale mediului abordat străbat vizualul atât în forma finită, a uleiului, dar și în variantele mai rapide, în acuarelele, guașele și desenele lui Șirato. În opera de față regăsim trăirea acelui motiv simplist ce și-a găsit naratorul în penelul unui Șirato, “amăgit” de avalanșa culorii și a luminii. Atent la desenul pregătitor, artistul nu se depărtează de acea materialitate și condensare a sursei vizuale, pe care o reproduce într-o compoziție evident axată pe deja vechile principii de construcție cezanniene. Structura spațială, principala aripă a operei înafara cadrului cromatic, pornește de la un tipic compozițional recognoscibil, și anume modelarea acelei perspective de profunzime, de adâncime. Acest lucru se traduce prin coborârea liniei orizontului, care chiar dacă forțează limitele normative, ca în cazul acelei symmetria grecești, dorește să atingă un țel final. Iluzia nesfârșitului promovată de acest peisaj plonjant a inaugurat astfel un tip de panoramare spațială a naturalului, pe care Șirato nu uită totuși să îl ofere umanului.

References

ISPIR, Mihai, „Șirato”, Ed. Meridiane, București, 1979 PANAITE, Cristina, “Francisc Șirato”, Muzeul Național de Artă al României, București, 1998

Dimensions

width 26 cm, height 33 cm, custom 26x33

Description

acuarelă pe hârtie, semnat dreapta jos, cu negru, Șirato

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Trei ţărani

13. Trei ţărani

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimate EUR 10.000 - 18.000
    Sold EUR 20.000
Baletistă

54. Baletistă

Iosif Iser

    Estimate EUR 15.000 - 25.000
    Sold EUR 22.000
Peisaj

97. Peisaj

Petre Remus Troteanu

    Estimate EUR 600 - 900
    Sold EUR 750
Toteme pe drumul de dimineață

107. Toteme pe drumul de dimineață

Ion Ţuculescu

    Estimate EUR 10.000 - 18.000
    Sold EUR 10.000