174. Natură statică tradiţională

1883, Giurgiu - 1959, Bucureşti

Estimate

EUR 10.000 - 18.000

Session

Wed, 25 March 2015 19:30

Contrar unei prime impresii pe care ne-o lasă pictura lui Dărăscu, și anume că avem în fața ochilor un peisagist desăvârșit, creația acestuia cuprinde o arie extinsă de interese compoziționale. Natura statică devine astfel una dintre aceste alternative pe care Dărăscu și le asumă în discursul plastic, influența indiscutabilă fiind opera lui Cézanne. Pictată în perioada de maturitate, opera de față ne introduce într-un ciclu relativ retrâns de naturi statice pe care Dărăscu le creează în special între 1925-1935, cromatica fiind principalul motor pictural. Utilizarea unei recuzite anume nu pare a fi lucrul cel mai important (dacă îl comparăm cu un Pallady sau Petrașcu din aceeași perioadă), însă construcția, unghiul și mai ales alternanța cromatică coordonează excelent elementele constitutive ale pânzei. (I.P.)

Dimensions

custom 58,5x50

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, Dărăscu

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots