59. Nud întins


1914, Plăineşti, Vrancea - 2008, Ludinghausen (Germania)

Estimate

EUR 650 - 900

Session

Thu, 17 June 2010 00:00

Prima sursă a universului tematic imaginat de George Ştefănescu au fost locurile natale, colinele Vrancei pe care le-a redat frecvent. Se apropie în adolescenţă de pictura de frescă, ucenicind pe lângă un pictor de biserici din Râmnicu Sărat, iar la 19 ani se afla în atelierul lui Theodorescu-Sion pentru a pregăti examenul de admitere la Belle Arte, fiind admis în 1933. Ia lecţii de la Dărăscu, care îl va aprecia şi cu care va lega o prietenie strânsă. Tot pe lângă Dărăscu, în decursul deceniului 4, îl întâlneşte pe Lucian Grigorescu, un alt mare colorist al picturii româneşti, lecţii ce se vor transforma ulterior în substanţa şi expresia culorii din operele pictorului. Pictura va dispărea o perioadă dintre activităţile lui Ştefănescu, întors din război rănit. Însă această perioadă se dovedeşte prolifică în construirea unui baze etice şi profesionale ce îl va defini ulterior ca unul dintre reprezentanţii postmodernismului românesc. Lucrează afişe sau generice de film, deschidere spre un univers logic şi structurat, elemente constitutive ale operei ulterioare. Activitatea în atelier o reia la sfatul bunului prieten Dărăscu, astfel, din 1957, pictura nu va mai lipsi din viaţa lui Ştefănescu. Pictează peisaje din împrejurimile Bucureştiului, ajunge pictor scenograf la Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra”, decorează, face grafică, toate cu avântul celui ce i-au fost inaccesibile timp de un deceniu. Rezolvarea plastică la care recurge pictorul se va transpune continuu prin domnia autoritară a două precepte coordonatoare: linia şi culoarea. Adept al fovismului francez, Ştefănescu nu ezită în a exprima totul prin culoarea, pe care o structurează, indiferent de sentiment, concomitent cu componenta logică şi raţională a universului său, linia, drept contur sau generatoare de spaţiu şi elan. Ambivalenţa expresivă conferită desenului şi culorii se traduce atât în conturul ca valoare cromatică , dar şi ca tuşa de culoare utilizată pentru trasarea grafică, conferind uleiurilor sale încărcătura, mereu echilibrată, între expresie şi mesaj emoţional. Imaginarul este astfel construit prin duetul elegant al realismul, tipic unui expresionism prelucrat, şi al emoţiei trăite prin stările psihice accesate involuntar în faţa pânzei.

References

BARBOSA, Octavian, ‘‘Dicționarul artiştilor români contemporani’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976 BOBU, Adriana, ‘‘George Ştefănescu’’, Ed. Meridiane, BUCUREŞTI, 1987 CEBUC, Alexandru, FLOREA, Vasile, LăPTOIU, Negoiţă, ‘‘Encyclopedia of contemporary romanian artists’’, Vol II, Ed. ARC 2000, Bucureşti, 2001

Dimensions

width 65 cm, custom 65 x47,5

Description

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu roșu, Ștefănescu


ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Grădină


93. Grădină


Constantin Pacea

    Estimate EUR 1.400 - 2.200
    Sold EUR 1.800
Barbu Lăutaru


61. Barbu Lăutaru


Iosif Iser

    Estimate EUR 12.500 - 18.000
    Sold EUR 14.500
Margine de sat


52. Margine de sat


Aurel Kessler

    Estimate EUR 1.500 - 2.000
    Sold EUR 1.800
Carieră la amiază


119. Carieră la amiază


Miklos Deszo

    Estimate EUR 2.000 - 3.000
    Sold EUR 2.200