104. Mare albastră [1957]

1910, Craiova - 1962, Bucureşti

Estimate

EUR 35.000 - 55.000

Sold

EUR 65.000

Session

Thu, 23 June 2016 19:30

Anul 1957 este un an cu adevărat interesant în cariera lui Țuculescu. Contextul în care acesta creează este cam același cu ceea ce trăise în cei 10 ani de comunism scurși până atunci: singurele momente în care era expus oficial înregistrau apariții timide ale sale în cadrul expozițiilor de Stat în care este acceptat, evident, cu lucrări "liniștite", figurative, de la peisaje la compoziții cu motive tradiționale. Într-o împărțire mai mult sau mai puțin elegantă, anul 1957 marchează începutul ultimei perioade de creație a lui Țuculescu, considerată un apogeu pictural al unui deceniu de creație în care a aprofundat, concomitent, atât subtilitatea figurativului cât și esența unui simbolism mai mult decât personal. Moment de trecere către ceea ce avea să fie un expresionism abstract, anul mai sus numit încheie în mare parte perioada folclorică, probabil una dintre cele mai consistente și îndelungate etape pe care le putem recunoaște în cei circa 25 de ani de carieră a lui Țuculescu. Revenind la această trecere de la o etapă la alta, nu vorbim aici despre un prag steril ce departajează exact două momente distincte, ci despre un întreg proces de dezarticulare și rearticulare a unor motive, a unor registre și concepte, care, traduse în limbajul plastic folosit de Țuculescu ne relevă o "recuzită" cvasi-recognoscibilă, de la figuri geometrice, ochi, totemi, figuri abstractizate până la o detașare completă față de figurativ, moment în care ptem vorbi de o perioadă abstractă. În "Mare albastră" descoperim tocmai această metamorfoză pe parcursul unei pânze. Țărmul, barca și orizontul ni se dezvăluie într-un regim figurativ în timp ce spațiul "gol" devine un pretex de meditație, o meditație picturală. Volumele sunt umplute cu frunze, ochi, virgule cromatice, personaje-totem (Davidescu, 1988) și sunt transformate sub semnul unei impulsionări picturale, a unei "vâltori" cromatice și simbolistice. (I.P.)

References

CÂRNECI, Magda, "Ion Ţuculescu", Ed. Meridiane, 1984 DAVIDESCU, Cătălin, "Țuculescu", Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1988

Dimensions

width 61 cm, height 51.5 cm, custom 61x51,5

Description

ulei pe pânză, semnat şi datat stânga jos, cu negru, "TUC, (19)57"

Research information

Opera a participat la expoziția retrospectivă "Ion Țuculescu", Sala Dalles, București, martie 1965, cat. 157. Opera a participat la a XXXIII-a Expoziție a Bienalei Internaționale de Artă, Veneția, 1966 și este menționată în catalogul expoziției la pag. 84, cat. 29. Opera a participat la expoziţia retrospectivă "Ion Ţuculescu", Muzeul de Artă al României, februarie-mai 1999 și este menționată în catalogul expoziției la cat. 50. Opera este menționată/reprodusă în: monografia "Ion Țuculescu", Ion Vlasiu, Ed. Meridiane, București, 1966, cat. 61 il.; monografia "Ion Țuculescu", Petru Comarnescu, Ed. Meridiane, București, cat. 29; monografia "Ion Țuculescu", A. E. Baconsky, Ed. Meridiane, București, 1972, cat. 66; monografia "Ion Țuculescu", Magda Cârneci, Ed. Meridiane, București, 1984, il. 26,

Dating

1957

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Gladiole

157. Gladiole [1929]

Denise Iordănescu

    Estimate EUR 500 - 800
    Sold EUR 900
La câmp

98. La câmp

Leon Biju

    Estimate EUR 900 - 1.600
    Sold EUR 1.000
Refugiații

77. Refugiații [1916]

Emilian Lăzărescu

    Estimate EUR 300 - 500
    Sold EUR 400
Intimitate

142. Intimitate [1922]

Ipolit Strâmbu

    Estimate EUR 1.800 - 2.500
    Sold post auction EUR 1.800