28. Drum de vară

1886, Piteşti - 1975, Bucureşti

Estimate

EUR 3.000 - 5.500

Sold

EUR 10.000

Session

Wed, 15 June 2011 00:00

Peisajele care înfăţişează natura sunt mai puţin întâlnite în opera lui Schweitzer-Cumpăna, pictorul concentrându-se mai ales asupra priveliştilor din sate şi din oraşe. O constantă în aproape toate peisajele sale este prezenţa umană, care animă scenele rurale şi citadine, în timp ce în pictura prezentă, cadrul natural imprimă imaginii un caracter narativ, adecvat realismului căruia pictorul i se consacrase. Aici, personajele sunt integrate cromatic în peisaj, artistul înfăţişând un moment de toamnă, evocat prin paleta caldă, formată din galbenuri pale, ocruri deschise şi brunuri, prin liniile dramatice, întunecate, pe care le trasează trunchiurile şi ramurile desfrunzite ale copacilor şi cerul acoperit. Cele trei siluete, pictate în aceleaşi culori, se disting prin sugestia mişcării, dată cu virtuozitate de artist prin câteva atingeri de penel. Uşurinţa în reprezentare provine din numeroasele studii de mişcare cărora se dedică, umplând caietele sale de schiţe. (C. C.)

References

POENARU, Gheorghe, “Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Ed. Meridiane, 1969

Dimensions

width 53 cm, height 40 cm, custom 53x40

Description

ulei pe carton, semnat și datat stânga jos, cu negru, Schweitzer Cumpăna, 1951

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Carmen Sylva

23. Carmen Sylva

Pan Ioanid

    Estimate EUR 250 - 400
    Sold EUR 2.000
Coasta de argint

43. Coasta de argint

Romeo Storck

    Estimate EUR 2.000 - 3.500
    Sold EUR 1.800
Natură statică cu fructe coapte

99. Natură statică cu fructe coapte

Ştefan Dimitrescu

    Estimate EUR 10.000 - 15.000
    Sold EUR 17.500
Sfârșit de iarnă

14. Sfârșit de iarnă

Constantin Artachino

    Estimate EUR 2.000 - 3.000
    Sold EUR 3.500