21. Peisaj din București

Cele patru surori Delavancea au crescut în atmosfera culturală a casei părintești, frecventată de personalități ca Vlahuță, Caragiale, Grigorescu ori Mincu. Cella, Margareta, Niculina și Henrieta și-au împărțit panteonul artelor sub influența oamenilor din diverse sfere culturale care se strângeau la ora ceaiului în salonul familiei, dar mai ales sub îndrumarea părinților. Barbu Ștefănescu Delavrancea, cunoscut scriitor, cât și primar al capitalei, a întâlnit-o pe viitoarea sa soție, Maria Lupașcu, în timpul în care i-a fost profesor la Pensionul Miller-Verghy. Maria Delavrancea a fost o apreciată pianistă, dar și directoarea Școlii Centrale, în perioada 1912 - 1937. Primul copil al familiei, Cella, a continuat pasiunea mamei pentru pian și pe cea a tatălui pentru scris, din memoriile sale rămânând astăzi importante mărturii și informații despre viața familiei Delavrancea. Margareta s-a licențiat în litere și filozofie, iar mezina Henrieta s-a îndreptat spre arhitectură. Niculina, cel de-al treilea copil al familiei, născută în 1890, a ales să urmeze Belle-Arte, unde a studiat la clasa lui Ipolit Strâmbu și Paciurea. Și-a completat studiile din București cu cele de la Paris, unde a fost îndrumată de Louis-Francois Biloul, la rându-i elev al lui Jean Paul Laurens. La revenirea în țară adaugă experienței studiilor din cadrul academiilor din țară sau străinătate, o perioadă de lucru alături de pictorul Eustațiu Stoenescu. Mai mare cu doar 6 ani decât Niculina Delavrancea, Eustaţiu Stoenescu era în plină perioadă de afirmare, în 1916 obţinând premiul Salonului Oficial francez pentru lucrarea ”Dejunul”. Pe artist îl va lega o prietenie strânsă de surorile Delavrancea. Cu Niculina va rămâne prieten toată viață, iar pe Henrieta o va imortaliza în 1938 în portretul care astăzi se află la Muzeul Național de Artă. Henrieta îi proiectase pictorului, în perioada 1934 – 1938, conacul de la Drăghiceni-Olt. Deși nu a avut șansa de a o avea ca profesoară pe Cecilia Cuțescu Storck, Niculina Delavrancea a făcut parte și a expus în cadrul asociației ”Femeilor pictore și sculptore” pe care Storck a înființat-o și patronat-o cu egală pasiune. A participat constant, în perioada 1930 – 1943 la Salonul Oficial și la Salonul de grafică, dar și la expozițiile Tinerimii Artistice. Activă pe plan expozițional, participând la diverse manifestări artistice, pictorița și-a rafinat treptat stilul, fiind apreciată cu ocazia expozției Tinerimii Artististice din 1943 de către Lucia Dem. Bălăcescu ca ”cea mai de preț orchestratoare de culori pe care o avem.” Cu doctorul Raul Dona pictorița a avut o fată, Nuni(Niculina) Dona pe care a îndrumat-o tot spre pictură. Nuni Dona își amintea cu plăcere că mama ”se ducea prin cartierele Bucureștiului cu cutia de pictură. Și nimeni nu se mira să o vadă pictând la colțul străzii”, dar în același timp mărturisea că propriul obicei de a lucra în fața ferestrei vine pe filieră maternă: ”Așa o vedeam făcând și pe mama. Locuiam atunci la o întretăiere de străzi şi aveam o perspectivă largă. În colţ era Biserica Precupeţii Vechi.” Mărturiile celor apropiați ne relevă o pictoriță pasionată în aceeași măsură de lucrul în plein-air ca și de cel în fața motivului. Peisajele sale sunt întruchiparea vitalității care i-a caracterizat întreaga viață. Culorile sunt închise în linii de contur trasate violent cu negru ori brun, delimitând spațial perspectiva. Accente de culoare vie punctează pe alocuri arhitectura clădirilor. Contururile lipsesc din silueta copacilor, definită de tușe succesive de culoare. Aglomerarea de clădiri pare surprinsă de la un colț de stradă, așa cum amintea Nuni Dona că obișnuia pictorița să-și poziționeze șevaletul. Amintind de împărțirea pe registre practicată de vechea artă orientală, clădirile sunt prinse între cer și pământ, între tonurile de albastru și ocru. În peisajul de la Balcic, în lumina necruțătoare din zona Mării Negre, culorile se aprind, iar contururile se accentuează. Roșul și brunul se valorează prin nuanțări subtile. Pictorița și-a însoțit sora mai mică, în perioada când aceasta a proiectat cunoscutele vile de la Balcic, armonizând în stil propriu influența reliefului calcaros în cadența piatră-zidărie și cu logii în loc de cerdacurile tradiționale. Era o arhitectură nouă, adaptată oamenilor și locului, pictorilor și scriitorilor care veneau pe coastele Balcicului pentru farmecul nesfârșit al mării. Inspirația, în cazul ambelor surori, venea însă din ceea ce oferea colțul oriental de la malul Mării Negre, acea arhitectură locală, așa cum este ea surprinsă în lucrarea Niculinei Delavrancea. Structuri asemănătoare hanurilor, tipicele case suprapuse ale turcilor și tătarilor, punctate de acoperișurile roșii, răsfirate pe coastă și dominate de minaretul moscheei.

References

BARBOSA, Octavian, ”Dicționarul Artiștilor Români Contemporani”, Ed. Meridiane, București, 1976 CRISTEA Ioana, POPESCU, Aura, ”Doamnele artelor frumoase românești afirmate interbelic”, Ed. Monitorul Oficial, 2004 SION, Militza, ”Henrieta Delavrancea Gibory – arhitectură 1930 - 1940”, Ed. Simetria, 2009

Dimensions

width 59 cm, custom 59x49,5

Description

ulei pe carton, semnat pe verso, dreapta jos, cu brun Delavrancea Dona

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.