71. Vasile Boerescu, "Codicele Române", vol. I, București, 1873; exemplarul i-a aparținut regelui Carol I

Estimate

EUR 300 - 600

Sold

EUR 200

Session

Thu, 4 October 2012 00:00

Prima ediţie a acestei lucrări a apărut în 1871, ediţia a doua, cea de faţă, fiind completată şi adăugită de către B(azil) Boerescu, personalitate importantă a sfârşitului veacului al XIX-lea, autor al unor lucrări juridice esenţiale pentru o Românie în accelerat proces de modernizare. În calitate de Ministru al Instrucţiunii Publice, B. Boerescu a ţinut discursul oficial la Banchetul organizat în 3 iunie 1878, în onoarea lui Vasile Alecsandri, câştigătorul Concursului Literar Internaţional al limbilor latine, organizat de poetul provensal Mistral, la Montpellier, în 1875, cu poezia “Ginta Latină”. Exemplarul poartă semnătura autorului. Volumul, conținând 310 pagini, are legătură de epocă din pânză roşie pe carton, cu cotor din piele. Cotorul are bindurile marcate cu filet în aur, este ornamentat cu fleuroane, de asemenea, în aur, poartă titlul B. Boerescu, Codicele Române şi ex-libris-ul Regelui Carol I, în aur. Pe coperta 1, în centru, este imprimată stema regală cu textul "Nihil sine Deo", în aur, iar pe coperta 4, central, ex-libris-ul Regelui Carol I, în aur. Volumul a făcut parte din biblioteca Regelui Carol I.

Dimensions

width 22 cm, custom 22

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots