Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
“Pipa și renumele de colorist”, nota Octavian Moșescu în Jurnalul său, “erau cele două trăsături definitorii ale pictorului Dărăscu, la care se adaugă apartenența la triada maeștrilor peisagiști ai artei românești, alături de Lucian Grigorescu și Jean Al. Steriadi”.
Prietenia cu Tudor Arghezi i-a adus din partea poetului cunoscut ca aprig critic plastic cele mai elocvente caracterizări, care au rămas spre folosință istoriografiei de artă din România. Contactul cu impresionismul și neo-impresionismul în sudul Franței au cizelat trăsăturile coloristice ale pictorului, iar expunerea constantă la motiv, în mijlocul naturii, a conferit valoare stilului său proaspăt. Filiațiile cu arta franceză căutate și revelate de critică au fost fericit convertite în fața peisajului românesc, descoperit în etape succesive.
La Vlaici, pe moșia lui Alexandru Bogdan-Pitești, culoarea a fost pusă în slujba perspectivei, intensitatea fiind redusă în scopul realizării corespondenței dintre realitate și imagine plastică, corespondență pe care pictorul își propunea să o perfecționeze în favoarea motivului. Densitatea tușei din perioada franceză, de început, este înlocuită de densitatea materială a pastei aplicată în tușe mai ample.
Asemeni tuturor peisagiștilor, Dărăscu a călătorit în varii zone din țară sau din străinătate, căutând instinctiv soluții de traducere a tensiunii dintre compoziție și culoare, chiar dacă renunțase la efemeritatea structurală a tehnicii impresioniste ori neo-impresioniste, în favoarea robustelor construcții ce-l apropiau de Cezanne. Mobilizarea în primul război mondial scindează interesul său pentru zonele acvatice, care este reluat după 1919, când revine în Dobrogea, fiind interesat și de peisaj, dar și de farmecul vieții localnicilor, oglindit în varii lucrări ce ne prezintă sub tematica scenei de gen cafenele, cherhanale și porturi dunărene.
Timp de 10 ani, în perioada 1919 -1929, Dărăscu va pendula între zona de coastă dobrogeană, Delta Dunării și Veneția. În 1924, la expoziția personală organizată la sala Mozart, se remarcau viziunile ample, cuprinzătoare, fie în maniera impresionistă, ce scufunda fundalurile și marca prim planurile prin tușe moștenite din divizionism, fie în maniera-i specifică, în care structurile erau construite din mase de culoare cu contururi precise. Geografia și mediul deltei sunt cele care îi schimbă paleta, apropiindu-i nuanțele de gri, în care se reflectă albastrul cerului sau verdele stufului.
Revenirile succesive ale pictorului în aceste zone reprezintă tot atâtea schimbări de optică asupra motivului. Dărăscu revine cu prospețime asupra peisajelor din zonele îndrăgite, abordând noi probleme stilistice ori compoziționale. Astfel, în 1929, după lungi perioade venețiene și dunărene, în care jocul luminii pe suprafața acvatică îi dominase într-o anumită măsură opera, Dărăscu se întoarce în zona dobrogeană cu interes sporit pentru lumea localnicilor, pentru ciclicitatea vieții pescărești.
Studiul asupra luminii și a influenței sale asupra peisajului se personalizase conform zonelor geografice – incandescent la Balcic, dizolvând elementele, poleit la Veneția, subliniind arhitectura și scoțând-o din încremenire.
Motive preferate de pictorii români care au ajuns în zona dobrogeană,hanul sau cherhanaua sunt universuri în sine, corespondent miniatural al vieții sezoniere a localnicilor din zonele acvatice. Surprinse în forfota dimineții sau în atmosfera leneșă a după-amiezii, au dat pictorului materia primă pentru studii de lumină. În ”Cherhanaua” din patrimoniul Muzeului de Artă al României, lumina albastră a dimineții conturează bărcile și structurile de lemn ce marchează malurile, iar în ”Peisaj”, de la Muzeul de Artă din Constanța, o vedere asupra aceluiași ”Han” prezentat în licitație, lumina amiezei aruncă umbre colorate și dizolvă ușor formele.
Incandescența specifică zonei dobrogene se regăsește în alburile colorate care redau solul nisipos din fața hanului, dar și în culorile aprinse cu care sunt redate personajele din fața acesteia. Lumina a întărit mereu culorile la Dărăscu, descompunerea formei traducându-se prin întrepătrunderea maselor de culoare, care pierd din soliditatea contururilor.
ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu roșu, Dărăscu
Информация от изследване
Lucrarea este reprodusă în monografia “Dărăscu“, Radu Ionescu, Ed. Meridiane, 1987, la cat. 82
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
“Pipa și renumele de colorist”, nota Octavian Moșescu în Jurnalul său, “erau cele două trăsături definitorii ale pictorului Dărăscu, la care se adaugă apartenența la triada maeștrilor peisagiști ai artei românești, alături de Lucian Grigorescu și Jean Al. Steriadi”.
Prietenia cu Tudor Arghezi i-a adus din partea poetului cunoscut ca aprig critic plastic cele mai elocvente caracterizări, care au rămas spre folosință istoriografiei de artă din România. Contactul cu impresionismul și neo-impresionismul în sudul Franței au cizelat trăsăturile coloristice ale pictorului, iar expunerea constantă la motiv, în mijlocul naturii, a conferit valoare stilului său proaspăt. Filiațiile cu arta franceză căutate și revelate de critică au fost fericit convertite în fața peisajului românesc, descoperit în etape succesive.
La Vlaici, pe moșia lui Alexandru Bogdan-Pitești, culoarea a fost pusă în slujba perspectivei, intensitatea fiind redusă în scopul realizării corespondenței dintre realitate și imagine plastică, corespondență pe care pictorul își propunea să o perfecționeze în favoarea motivului. Densitatea tușei din perioada franceză, de început, este înlocuită de densitatea materială a pastei aplicată în tușe mai ample.
Asemeni tuturor peisagiștilor, Dărăscu a călătorit în varii zone din țară sau din străinătate, căutând instinctiv soluții de traducere a tensiunii dintre compoziție și culoare, chiar dacă renunțase la efemeritatea structurală a tehnicii impresioniste ori neo-impresioniste, în favoarea robustelor construcții ce-l apropiau de Cezanne. Mobilizarea în primul război mondial scindează interesul său pentru zonele acvatice, care este reluat după 1919, când revine în Dobrogea, fiind interesat și de peisaj, dar și de farmecul vieții localnicilor, oglindit în varii lucrări ce ne prezintă sub tematica scenei de gen cafenele, cherhanale și porturi dunărene.
Timp de 10 ani, în perioada 1919 -1929, Dărăscu va pendula între zona de coastă dobrogeană, Delta Dunării și Veneția. În 1924, la expoziția personală organizată la sala Mozart, se remarcau viziunile ample, cuprinzătoare, fie în maniera impresionistă, ce scufunda fundalurile și marca prim planurile prin tușe moștenite din divizionism, fie în maniera-i specifică, în care structurile erau construite din mase de culoare cu contururi precise. Geografia și mediul deltei sunt cele care îi schimbă paleta, apropiindu-i nuanțele de gri, în care se reflectă albastrul cerului sau verdele stufului.
Revenirile succesive ale pictorului în aceste zone reprezintă tot atâtea schimbări de optică asupra motivului. Dărăscu revine cu prospețime asupra peisajelor din zonele îndrăgite, abordând noi probleme stilistice ori compoziționale. Astfel, în 1929, după lungi perioade venețiene și dunărene, în care jocul luminii pe suprafața acvatică îi dominase într-o anumită măsură opera, Dărăscu se întoarce în zona dobrogeană cu interes sporit pentru lumea localnicilor, pentru ciclicitatea vieții pescărești.
Studiul asupra luminii și a influenței sale asupra peisajului se personalizase conform zonelor geografice – incandescent la Balcic, dizolvând elementele, poleit la Veneția, subliniind arhitectura și scoțând-o din încremenire.
Motive preferate de pictorii români care au ajuns în zona dobrogeană,hanul sau cherhanaua sunt universuri în sine, corespondent miniatural al vieții sezoniere a localnicilor din zonele acvatice. Surprinse în forfota dimineții sau în atmosfera leneșă a după-amiezii, au dat pictorului materia primă pentru studii de lumină. În ”Cherhanaua” din patrimoniul Muzeului de Artă al României, lumina albastră a dimineții conturează bărcile și structurile de lemn ce marchează malurile, iar în ”Peisaj”, de la Muzeul de Artă din Constanța, o vedere asupra aceluiași ”Han” prezentat în licitație, lumina amiezei aruncă umbre colorate și dizolvă ușor formele.
Incandescența specifică zonei dobrogene se regăsește în alburile colorate care redau solul nisipos din fața hanului, dar și în culorile aprinse cu care sunt redate personajele din fața acesteia. Lumina a întărit mereu culorile la Dărăscu, descompunerea formei traducându-se prin întrepătrunderea maselor de culoare, care pierd din soliditatea contururilor.
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
