Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Arta lui Gheorghe Petraşcu s-a situat întotdeauna dincolo de orice program social, naţional, politic sau de altă natură, deşi a recurs deseori la împrumuturi de motive din universul artei populare, acestea devenind o componentă majoră a stilului său. Între formele picturii sale au intrat căni, ulcele şi scoarţe basarabene, case tradiţionale şi mori de apă, însă doar în prima parte a creaţiei sale s-au făcut simţite ecouri sămănătoriste, sub influenţa operei lui Grigorescu. Petraşcu a depăşit această fază, fără a se afilia mişcării de căutare a specificului naţional prin artă, pronunţându-se ferm pentru o formulă modernă, manifestată printr-o orientare intimistă. În arta sa primează profunzimea observaţiei şi rafinarea expresiei, printr-o atenţie specială acordată problemelor ce ţin de meşteşug. În cel de-al doilea deceniu al secolului trecut, Petraşcu împlinise cincizeci de ani şi se afla în perioada de apogeu a creaţiei sale artistice. În anul în care este datată opera prezentă, 1924, artistul participa cu zece lucrări la cea de-a XIV-a ediţie a Bienalei de la Veneţia şi stârnea entuziasmul multor comentatori din mediul artistic internaţional. Ceea ce frapa la această pictură era viziunea sculpturală şi aspectul mineral al universului său, în care obiectele, indiferent de natura lor originală, capătă materialitate anorganică, amintind de gresii, smalţuri, geme şi diamante. Critica de artă nu a întârziat să-i recunoască valoarea şi caracterul de excepţie al viziunii sale în peisajul artistic românesc, poziţia sa aparte devenind o evidenţă pentru toţi. De altfel, în 1925, primeşte Premiul naţional pentru pictură, fiind cel de-al doilea artist căruia îi era decernat, după G.D. Mirea, care fusese premiat cu un an înainte, iar în 1937 devenea primul artist plastic membru al Academiei Române. Originalitatea lui Petraşcu se manifestă deplin în naturile sale statice, subiecte care îi dau prilejul să sondeze propria-i interioritate şi să aprofundeze funcţiile expresive ale culorii. Vasile Florea, unul dintre exegeţii operei artistului, constata că şi compoziţiile cu case sunt, în fapt, tot nişte naturi statice, în a căror realizare artistul se concentrează asupra materiei, asupra posibilităţilor acesteia de a se transfigura. În prima sa expoziţie postbelică, din 1919, florile apar în număr foarte mare, 45 de tablouri, în comparaţie cu ponderea genului în expoziţiile de dinainte de război. Începând cu aceast moment şi pe întreaga perioadă de maturitate, natura statică, interioarele şi florile devin motivele predilecte ale lui Petraşcu, în care se manifestă formula sa cu totul personală. Se afirmă despre Petraşcu că a realizat unele dintre cele mai frumoase exemplare ale genului în pictura românească, florile sale, alese dintre cele mai comune – cârciumărese, nalbe, dalii – primind o materialitate preţioasă. Naturalul este sacrificat atunci când plantele îşi pierd efemeritatea şi prospeţimea vegetală pentru a se cristaliza, procesul fiind la Petraşcu unul de esenţializare. Vasile Florea sugera similaritatea florilor sale cu cele de mină şi constata că „în pictura nici unui alt artist denumirea de natură moartă nu este atât de justificată ca la Petraşcu.”
Препратки
FLOREA, Vasile, “Petrașcu”, Editura Meridiane, București, 1989
Размери
height 48 cm
Описание
ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, G. Petraşcu, (1)924
Запознанства
1924
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
Arta lui Gheorghe Petraşcu s-a situat întotdeauna dincolo de orice program social, naţional, politic sau de altă natură, deşi a recurs deseori la împrumuturi de motive din universul artei populare, acestea devenind o componentă majoră a stilului său. Între formele picturii sale au intrat căni, ulcele şi scoarţe basarabene, case tradiţionale şi mori de apă, însă doar în prima parte a creaţiei sale s-au făcut simţite ecouri sămănătoriste, sub influenţa operei lui Grigorescu. Petraşcu a depăşit această fază, fără a se afilia mişcării de căutare a specificului naţional prin artă, pronunţându-se ferm pentru o formulă modernă, manifestată printr-o orientare intimistă. În arta sa primează profunzimea observaţiei şi rafinarea expresiei, printr-o atenţie specială acordată problemelor ce ţin de meşteşug. În cel de-al doilea deceniu al secolului trecut, Petraşcu împlinise cincizeci de ani şi se afla în perioada de apogeu a creaţiei sale artistice. În anul în care este datată opera prezentă, 1924, artistul participa cu zece lucrări la cea de-a XIV-a ediţie a Bienalei de la Veneţia şi stârnea entuziasmul multor comentatori din mediul artistic internaţional. Ceea ce frapa la această pictură era viziunea sculpturală şi aspectul mineral al universului său, în care obiectele, indiferent de natura lor originală, capătă materialitate anorganică, amintind de gresii, smalţuri, geme şi diamante. Critica de artă nu a întârziat să-i recunoască valoarea şi caracterul de excepţie al viziunii sale în peisajul artistic românesc, poziţia sa aparte devenind o evidenţă pentru toţi. De altfel, în 1925, primeşte Premiul naţional pentru pictură, fiind cel de-al doilea artist căruia îi era decernat, după G.D. Mirea, care fusese premiat cu un an înainte, iar în 1937 devenea primul artist plastic membru al Academiei Române. Originalitatea lui Petraşcu se manifestă deplin în naturile sale statice, subiecte care îi dau prilejul să sondeze propria-i interioritate şi să aprofundeze funcţiile expresive ale culorii. Vasile Florea, unul dintre exegeţii operei artistului, constata că şi compoziţiile cu case sunt, în fapt, tot nişte naturi statice, în a căror realizare artistul se concentrează asupra materiei, asupra posibilităţilor acesteia de a se transfigura. În prima sa expoziţie postbelică, din 1919, florile apar în număr foarte mare, 45 de tablouri, în comparaţie cu ponderea genului în expoziţiile de dinainte de război. Începând cu aceast moment şi pe întreaga perioadă de maturitate, natura statică, interioarele şi florile devin motivele predilecte ale lui Petraşcu, în care se manifestă formula sa cu totul personală. Se afirmă despre Petraşcu că a realizat unele dintre cele mai frumoase exemplare ale genului în pictura românească, florile sale, alese dintre cele mai comune – cârciumărese, nalbe, dalii – primind o materialitate preţioasă. Naturalul este sacrificat atunci când plantele îşi pierd efemeritatea şi prospeţimea vegetală pentru a se cristaliza, procesul fiind la Petraşcu unul de esenţializare. Vasile Florea sugera similaritatea florilor sale cu cele de mină şi constata că „în pictura nici unui alt artist denumirea de natură moartă nu este atât de justificată ca la Petraşcu.”
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
