Meniu

Продай / Продай
Контакт
Моят профил
Български

Открийте

Арт консултанти

Отдели търгове







21. Vapoare pescărești la Sulina

1894, Bucureşti - 1975, Bucureşti

Оценка

EUR 2.500 - 3.500

Сесия

Вто, 25 май 2010 00:00

Născut la Bucureşti, într-o familie de intelectuali pasionaţi de artă şi muzică, a urmat cursuri de vioară la Conservator, cu profesorul Castaldi, după care a plecat la Paris, unde s-a dedicat studiului arhitecturii, fiind student al Şcolii Naţionale de Arhitectură. Între 1915 şi 1918 a urmat cursurile Academiei de Belle-Arte de la Bucureşti, sub îndrumarea lui Fr. Storck şi G. D. Mirea. S-a înscris apoi la secția de Gravură a Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Paris, avându-l profesor pe Waltner. Alegând să se specializeze în tehnica gravurii, s-a reîntors la Paris, unde a urmat cursurile Academiei La Grande Chaumière şi Academiei Julian. S-a dedicat la început gravurii, inclusiv celei de carte, fiind ilustrator al operelor lui Sadoveanu şi Creangă, autorul unei serii de gravuri după picturile lui Nicolae Grigorescu și inițiatorul primului Salon de gravură, intitulat Alb-Negru. Cunoscut și apreciat gravor, Iosif Rosenbluth a fost și un pasionat observator al naturii şi lumii urbane. În uleiurile sale, ‘‘conturul accentuat, pensulația fină, preponderența umbrei arse sau a negrului, paleta restrânsă la griuri colorate sugerează un desen colorat’’.

Препратки

IONESCU, Radu, R. Iosif, Ed. Meridiane, București, 1969 MATEESCU, Denia, MATEI, Rodica, DREPTU, Ruxandra, Culorile grădinii în peisajul românesc 1850 - 1955, MNAR, 2006

Описание

ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, R.Iosif, (1)962-(19)66

ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ

За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.

За допълнителна информация относно лота и търга, моля свържете се с Отдела на арт консултантите.

Алтернативни лотове

Oliva Gdansk

64. Oliva Gdansk

Mircea Velea

    Оценка EUR 350 - 450
    Продадено EUR 280
Marină

47. Marină

Ion Pacea

    Оценка EUR 1.500 - 2.000
    Продадено EUR 1.300
Peisagiu din Tulcea

89. Peisagiu din Tulcea

    Оценка EUR 650 - 800
Băi de vară, Sena

22. Băi de vară, Sena

Constantin Bacalu

    Продажна цена EUR 603