Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Opera surprinde ochiul privitorului prin prezența celor două femei de origine orientală. Ambientate în mijlocul naturii, așezate pe iarba verde pal, cele două femei lasă să se vadă în spatele lor, apa mării arse de soare și stânci de pământ galben, într-o după-amiază călduroasă de vară.
Ochi migdalați și încărcați de nostalgie, tainici, languroși, șalvari ampli de culoarea caisei, creează transparența unor seminuduri de o puritate cu iz de senzualitate. Carnația pârguită se îmbină cu verdele copt al vegetației și cu auriul falezei argiloase, creând un peisaj dobrogean unic, liniștit și auster. Lucrarea reprezintă o viziune sintetică a realității dobrogene. Liniile folosite evită detaliile ce nu-l intersează și se unduiesc creând suprafețe largi. Umbrele, contrastele, în acestă lucrare nu-l preocupă aproape deloc pe pictor.
Spațiul dobrogean a reprezentat un deosebit farmec pentru artist, o lume pe care acesta a conservat-o în gândurile, scrierile sau picturile sale. Încă din perioada prizonieratului, Tonitza publică în 1925 un poem în proză “Când moare Darimé” care reflecta percepția artistului despre femeile orientale ce aveau să ocupe un loc important în lucrările sale de mai târziu, de la Balcic.
“Am presărat pe aleile din grădină pulbere de sidef pentru că tălpile ei erau mai roze și mai fine decât petalele trandafirilor… Am țesut pentru ea un chioșc din fire de mătase ca soarele să nu o atingă, căci trupul ei era mai alb decât albul pieptului de porumbiță… Am hotărât să smulg din părul ei toate pietrele prețioase, fiindcă, în părul ei, pietrele prețioase păreau hârburi netrebnice… Când râdea, râsul ei desfăcea în laturi norii, căci râsul ei era singura bucurie a cerului…” [NICOLAE TONITZA, Când moare Darimé, apud PETRU COMARNESCU, N.N. Tonitza, Ed. Tineretului, p. 277-275]
“Turcoaice la Balcic” aparține foarte probabil perioadei 1936-1937 (ultimii ani ai creației sale), ani în care artistul a fost de mai multe ori la Balcic, fascinat de lumina diafană a ținuturilor. În anii ce urmează, artistul se îmbolnăvește grav, încercând pentru ultima oară, în august 1939, la Sinaia, să picteze un peisaj, pe spatele căruia se găsește scris: “ultima svârcolire artistică a neuitatului nostru Tonitza…” (cf. RAOUL ȘORBAN, Tonitza, Ed. Meridiane, Sibiu, 1973, p.57) Artist realist (grafician, pictor, critic de artă deopotrivă), Tonitza a lăsat artei românești o operă profund pătrunsă de o mare umanitate. Pictorul copiiilor, cântărețul frumuseților corpului omenesc și al florilor, în ultima perioadă a vieții descrie, prin culori blânde, viața Balcicului pe care l-a admirat, pentru prima oară, în 1933. (M.N.)
"Turcoaicele cu ochii de migdală, cu părul ascuns sub turbanele strânse pe cap, cu sfioșenia lor plină de taine, Tătăroaicele cu șalvarii împodobiți de buline roșii sau albastre, cu trupul mlădios și subțire, cu farmecul lor exotic îl atrag, îl pasionează. Începe din nou să lucreze, dar se oprește la schițe, la studii mici[…]. Se îndreaptă spre un decorativism sumar, spre o sensibilă caligrafiere a formelor, în câteva tonuri de culoare reduse.
Cele “Două Turcoaice” din colecția Lt. Col. Borneanu (planșa No.42) arată însă toată grația desenului său abil, tot farmecul evocării unui moment sensibil și delicat". Ionel Jianu, „N.N.Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945
guașă pe hârtie, semnat și localizat stânga jos, în creion, N.N. Tonitza, Balcic
Информация от изследване
Opera este reprodusă în monografia “Nicolae Tonitza”, Ionel Jianu, Ed. Căminul Artei, 1945, la cat. nr. 42, sub titlul “Turcoaice la Balcic”, colecția Lt. Col. G. Borneanu
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
Opera surprinde ochiul privitorului prin prezența celor două femei de origine orientală. Ambientate în mijlocul naturii, așezate pe iarba verde pal, cele două femei lasă să se vadă în spatele lor, apa mării arse de soare și stânci de pământ galben, într-o după-amiază călduroasă de vară.
Ochi migdalați și încărcați de nostalgie, tainici, languroși, șalvari ampli de culoarea caisei, creează transparența unor seminuduri de o puritate cu iz de senzualitate. Carnația pârguită se îmbină cu verdele copt al vegetației și cu auriul falezei argiloase, creând un peisaj dobrogean unic, liniștit și auster. Lucrarea reprezintă o viziune sintetică a realității dobrogene. Liniile folosite evită detaliile ce nu-l intersează și se unduiesc creând suprafețe largi. Umbrele, contrastele, în acestă lucrare nu-l preocupă aproape deloc pe pictor.
Spațiul dobrogean a reprezentat un deosebit farmec pentru artist, o lume pe care acesta a conservat-o în gândurile, scrierile sau picturile sale. Încă din perioada prizonieratului, Tonitza publică în 1925 un poem în proză “Când moare Darimé” care reflecta percepția artistului despre femeile orientale ce aveau să ocupe un loc important în lucrările sale de mai târziu, de la Balcic.
“Am presărat pe aleile din grădină pulbere de sidef pentru că tălpile ei erau mai roze și mai fine decât petalele trandafirilor… Am țesut pentru ea un chioșc din fire de mătase ca soarele să nu o atingă, căci trupul ei era mai alb decât albul pieptului de porumbiță… Am hotărât să smulg din părul ei toate pietrele prețioase, fiindcă, în părul ei, pietrele prețioase păreau hârburi netrebnice… Când râdea, râsul ei desfăcea în laturi norii, căci râsul ei era singura bucurie a cerului…” [NICOLAE TONITZA, Când moare Darimé, apud PETRU COMARNESCU, N.N. Tonitza, Ed. Tineretului, p. 277-275]
“Turcoaice la Balcic” aparține foarte probabil perioadei 1936-1937 (ultimii ani ai creației sale), ani în care artistul a fost de mai multe ori la Balcic, fascinat de lumina diafană a ținuturilor. În anii ce urmează, artistul se îmbolnăvește grav, încercând pentru ultima oară, în august 1939, la Sinaia, să picteze un peisaj, pe spatele căruia se găsește scris: “ultima svârcolire artistică a neuitatului nostru Tonitza…” (cf. RAOUL ȘORBAN, Tonitza, Ed. Meridiane, Sibiu, 1973, p.57) Artist realist (grafician, pictor, critic de artă deopotrivă), Tonitza a lăsat artei românești o operă profund pătrunsă de o mare umanitate. Pictorul copiiilor, cântărețul frumuseților corpului omenesc și al florilor, în ultima perioadă a vieții descrie, prin culori blânde, viața Balcicului pe care l-a admirat, pentru prima oară, în 1933. (M.N.)
"Turcoaicele cu ochii de migdală, cu părul ascuns sub turbanele strânse pe cap, cu sfioșenia lor plină de taine, Tătăroaicele cu șalvarii împodobiți de buline roșii sau albastre, cu trupul mlădios și subțire, cu farmecul lor exotic îl atrag, îl pasionează. Începe din nou să lucreze, dar se oprește la schițe, la studii mici[…]. Se îndreaptă spre un decorativism sumar, spre o sensibilă caligrafiere a formelor, în câteva tonuri de culoare reduse.
Cele “Două Turcoaice” din colecția Lt. Col. Borneanu (planșa No.42) arată însă toată grația desenului său abil, tot farmecul evocării unui moment sensibil și delicat". Ionel Jianu, „N.N.Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
guașă pe hârtie, semnat și localizat stânga jos, în creion, N.N. Tonitza, Balcic
Информация от изследване
Opera este reprodusă în monografia “Nicolae Tonitza”, Ionel Jianu, Ed. Căminul Artei, 1945, la cat. nr. 42, sub titlul “Turcoaice la Balcic”, colecția Lt. Col. G. Borneanu
