Meniu

Продай / Продай
Контакт
Моят профил
Български

Открийте

Арт консултанти

Отдели търгове







11. Legendă (Toamna la Ștefănești) [1957]

1910, Craiova - 1962, Bucureşti

Оценка

EUR 30.000 - 50.000

Продадено

EUR 30.000

Сесия

Вто, 25 октомври 2016 20:00

În pictura anilor "50, perioadă din care lesne putem extrage opera de față, Țuculescu ni se prezintă ludic uneori, experimentând pictura sub forma ei instinctivă. Nu ne referim aici doar la instanța aparent facilă și jucăușă a păpușilor sau formelor umane naiv reproduse, ci la modul în care își reconsideră pictura. La o minimă analiză stilistică, putem observa fondul inițial pe care se desfășoară compoziția. Peisajul are și în cazul operei de față – ca de altfel pe tot parcursul deceniului șase – statutul de suport meditativ. Amintind de perioada peisajelor create la Mangalia, așadar tipic pentru mijlocul anilor "40, în care câmpul din prim-plan se echilibrează în contradicție valorică cu albastrul cerului, acest fundal devine locul predispus spiritualizării. Devine element de statornicie, punct din care Țuculescu reușește să pornească spre chestionarea înțelesurilor metafizice. Arta primitivă, corelată cu ramificările ei în arta populară românească – alt element de statornicie și continuitate – primește aici o însemnătate aparte. "Legendă" ne îndreptățește să o catalogăm în rândul operelor ce definesc ruperea esteticului de mimetic și a mimeticului de funcția lui primară în relația cu imaginea și racordarea acesteia la realitate. Întregul registru figurativ nu se relaționează față de aparența ingenuă, ci trădează acea posedare de tip hedonic sub care Țuculescu a creat în ultimii cinci ani de carieră. Chiar dacă nu se rupe total de figurativ – așa cum avea să se îmtâmple cu arta sa după 1958 – Țuculescu extrage din realitate doar forma, reconfigurând înțelesul. De fapt, avem în față un produs al osmozei dintre realitate și motiv folcloric: pe de o parte peisajul, iar pe de altă parte "recuzita"- păpușile, frunzele, păsările și celelalte elemente decorative de sorginte folclorică.

Препратки

CÂRNECI, Magda, "Ion Ţuculescu", Ed. Meridiane, 1984
COMARNESCU, Petru – Ţuculescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1974.
DAVIDESCU, Cătălin, "Țuculescu", Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1988

Размери

width 51 cm, height 59 cm

Описание

ulei pe hârtie lipită pe pânză, semnat dreapta jos, cu negru, "I. Tuculescu"

Информация от изследване

Opera a participat la a XXXIII-a Expoziție a Bienalei Internaționale de Artă, Veneția, 1966 și este menționată și reprodusă în detaliu în catalogul expoziției la pag. 84, cat. 30, respectiv planșa IX. Opera a participat la Expoziția Retrospectivă "Ion Țuculescu", Muzeul Național de Artă al României - Muzeul Colecțiilor de Artă, București, 1999 și este menționată în catalogul expoziției la cat. 368, sub titlul "Legendă". Opera a participat la expoziția "Țuculescu" itinerată în Copenhaga, Kunstforeningen, 1967, cat. nr. 23 și în Paris și Le Havre în cursul anului 1967. Opera este menționată și reprodusă în monografia "Ion Țuculescu", A. E. Baconsky, Ed. Meridiane, București, 1972, cat. 26. Opera este menționată și reprodusă în monografia "Ion Țuculescu" Ion Vlasiu, Ed. Meridiane, București, 1966, cat. 55. Opera este menționată în monografia "Ion Țuculescu", Petru Comarnescu, Ed. Meridiane, București, 1967 la pag. 53.

Запознанства

1957

ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ

За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.

За допълнителна информация относно лота и търга, моля свържете се с Отдела на арт консултантите.

Алтернативни лотове

Acoperișuri pariziene

2. Acoperișuri pariziene

Theodor Pallady

    Оценка EUR 700 - 900
    Продадено EUR 1.200
Flori de câmp

29. Flori de câmp

Octav Băncilă

    Оценка EUR 2.500 - 3.500
    Продадено EUR 3.000
Nuntă împărătească

76. Nuntă împărătească

Magdalena Rădulescu

    Оценка EUR 2.500 - 3.500
    Продадено след търг EUR 2.500
Consiliul înţelepţilor

91. Consiliul înţelepţilor

Paul Ackerman

    Оценка EUR 600 - 900
    Продадено EUR 600