Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
În decembrie 1911 creația lui Nicolae Dărăscu intra în vizorul criticii de artă românești, când tânărul debuta cu o expoziție personală pe simezele Ateneului Român. Expoziția, concentrată în cele 42 de peisaje aduse din Franța, oferea practic creația picturală a ultimilor 3 ani petrecuți de Dărăscu în Paris și sudul Franței. În 1908 acesta descoperea portul Saint-Tropez, urmând pașii neoimpresioniștilor ce băteau coastele sudice și estice ale Mediteranei.
Disciplina pointilistă, preluată mai mult ca teorie a unei maniere noi de pictare decât ca practicarea unei arte senzoriale, s-a dovedit cea necesară modelării stilului postimpresionist de mai târziu. Dacă lecția lui Signac s-a dovedit prea îngrăditoare pentru caracterul și stilul lui Dărăscu, acesta și-a eliberat treptat maniera și sub influența lui Matisse și a nevoii sale de expresie. Astfel, pe parcursul perioadei petrecute în golfurile din preajma Saint-Tropez-ului sau a Grimaud-ului, între 1908 și 1913/1914, compoziția dărăsciană a progresat, tușă cu tușă, spre o creație postimpresionistă a unui colorist desăvârșit. Prin voluptatea picturii în stil (neo)impresionist, coordonată și de atracția pentru mediul acvatic și caracterizată de divizionismul cromatic, Dărăscu se prezenta în 1911 în fața unui public în mare parte neavizat.
Primul susținător al tânărului - și cel ce se va dovedi a avea părerea corectă încă din 1911 - a fost Tudor Arghezi, în rolul de înflăcărat critic al artei românești în acei ani ai secolului XX: “Dărăscu e un tânăr cu adevărat tânăr, proaspăt sosit după o ședere de cinci ani la Paris. Nici plete, nici cravată mare sau gesturi de mușchetar, înfățișare destul de obișnuită, simpatic ca un «băiat cumsecade»…. Dărăscu ține de generația pictorilor care desenează cu culoarea și furișează perspectiva, raccourci-ul între un alb și un verde, strecoară forma printre culori, o toarce... La Dărăscu rolurile sentimentale sunt jucate de ape, de goluri, de frunze, de unele flori pe care nimeni pare ca nu le-a pus în paharul în care le vezi…. Dărăscu visează”. Arghezi surprindea exact ceea ce era artistul nostru pentru acei ani, pe simezele prăfuite ale artei academiste românești, și anume un emisar al picturii pariziene, școlit și educat în manieră occidentală, pregătit să își lase amprenta cu stil.
În aceea primă expoziție din 1911, Dărăscu se prezenta impresionist și fov, pictor și desenator, adept al imaginii reproduse prin senzație și experiment cromatic și tehnic. Așa îl regăsim și noi în fața peisajului de față, atent conectat la motiv, dar mai ales concentrat asupra modului de reproducere a unei instanțe. În peisaj, pictorul este preocupat de materialitatea caracteristică motivului, însă cu atât mai mult de substanțierea atmosferei, modelată în funcție de senzație, dar și de starea sufletească. În cazul peisajului din Grimaud, Dărăscu nu caută atât de mult să prezinte munca câmpului, care de altfel este destul de rară printre motivele predilecte, ci să exprime calitatea pământului, a spațiului locuit de om și comuniunea dintre aceste două entități. Acest lucru este realizat prin monumentalitatea perspectivală, în care pământul și cerul, primordiale, guvernează atmosfera și tocmai de aceea apar culorile tari, verdele, oranjul, albastrul marin. (I.P.)
Препратки
DRĂGUȚ, Vasile, “Nicolae Dărăscu”, Ed. Meridiane, București, 1966
Описание
ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu, Dărăscu, 1911
Информация от изследване
Opera este menționată în catalogul Expoziției Retrospective Nicolae Dărăscu, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1966, la pag. 199, cat. 7.
ПРОИЗХОД
colecția Maria Canianu-Fellner; colecție privată bucureșteană.
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
În decembrie 1911 creația lui Nicolae Dărăscu intra în vizorul criticii de artă românești, când tânărul debuta cu o expoziție personală pe simezele Ateneului Român. Expoziția, concentrată în cele 42 de peisaje aduse din Franța, oferea practic creația picturală a ultimilor 3 ani petrecuți de Dărăscu în Paris și sudul Franței. În 1908 acesta descoperea portul Saint-Tropez, urmând pașii neoimpresioniștilor ce băteau coastele sudice și estice ale Mediteranei.
Disciplina pointilistă, preluată mai mult ca teorie a unei maniere noi de pictare decât ca practicarea unei arte senzoriale, s-a dovedit cea necesară modelării stilului postimpresionist de mai târziu. Dacă lecția lui Signac s-a dovedit prea îngrăditoare pentru caracterul și stilul lui Dărăscu, acesta și-a eliberat treptat maniera și sub influența lui Matisse și a nevoii sale de expresie. Astfel, pe parcursul perioadei petrecute în golfurile din preajma Saint-Tropez-ului sau a Grimaud-ului, între 1908 și 1913/1914, compoziția dărăsciană a progresat, tușă cu tușă, spre o creație postimpresionistă a unui colorist desăvârșit. Prin voluptatea picturii în stil (neo)impresionist, coordonată și de atracția pentru mediul acvatic și caracterizată de divizionismul cromatic, Dărăscu se prezenta în 1911 în fața unui public în mare parte neavizat.
Primul susținător al tânărului - și cel ce se va dovedi a avea părerea corectă încă din 1911 - a fost Tudor Arghezi, în rolul de înflăcărat critic al artei românești în acei ani ai secolului XX: “Dărăscu e un tânăr cu adevărat tânăr, proaspăt sosit după o ședere de cinci ani la Paris. Nici plete, nici cravată mare sau gesturi de mușchetar, înfățișare destul de obișnuită, simpatic ca un «băiat cumsecade»…. Dărăscu ține de generația pictorilor care desenează cu culoarea și furișează perspectiva, raccourci-ul între un alb și un verde, strecoară forma printre culori, o toarce... La Dărăscu rolurile sentimentale sunt jucate de ape, de goluri, de frunze, de unele flori pe care nimeni pare ca nu le-a pus în paharul în care le vezi…. Dărăscu visează”. Arghezi surprindea exact ceea ce era artistul nostru pentru acei ani, pe simezele prăfuite ale artei academiste românești, și anume un emisar al picturii pariziene, școlit și educat în manieră occidentală, pregătit să își lase amprenta cu stil.
În aceea primă expoziție din 1911, Dărăscu se prezenta impresionist și fov, pictor și desenator, adept al imaginii reproduse prin senzație și experiment cromatic și tehnic. Așa îl regăsim și noi în fața peisajului de față, atent conectat la motiv, dar mai ales concentrat asupra modului de reproducere a unei instanțe. În peisaj, pictorul este preocupat de materialitatea caracteristică motivului, însă cu atât mai mult de substanțierea atmosferei, modelată în funcție de senzație, dar și de starea sufletească. În cazul peisajului din Grimaud, Dărăscu nu caută atât de mult să prezinte munca câmpului, care de altfel este destul de rară printre motivele predilecte, ci să exprime calitatea pământului, a spațiului locuit de om și comuniunea dintre aceste două entități. Acest lucru este realizat prin monumentalitatea perspectivală, în care pământul și cerul, primordiale, guvernează atmosfera și tocmai de aceea apar culorile tari, verdele, oranjul, albastrul marin. (I.P.)
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
