Meniu

Продай / Продай
Контакт
Моят профил
Български

Открийте

Арт консултанти

Отдели търгове







35. Piatra Craiului

1882, Ianca, Brăila - 1939, Bucureşti

Оценка

EUR 6.500 - 9.500

Продадено

EUR 9.500

Сесия

Чет, 30 септември 2010 00:00

Începutul anilor ‘20 marchează trecerea spre o nouă etapă din creația artistică a lui Theodorescu - Sion, cea a compozițiilor ample cu subiect tradițional românesc, etapă considerată cea de afirmare, în 1924 realizând opere majore ca ”La fântâna cu minuni”, ”Izvorul Troiței”etc. A studiat la București, ca mai apoi să plece spre Paris, unde și-a făcut ucenicia alături de Jean Paul Laurens și Olivier Luc Merson. Ca mulți alți studenți români, la un moment dat a pierdut bursa cu care plecase, ceea ce nu l-a descurajat, ci la determinat să facă tot posibilul pentru a-și prelungi șederea. Frecvente, astfel de situații din viața tinerilor artiști români au prilejuit pentru majoritatea contactul nemediat cu mediul artistic francez contemporan pe care l-au experimentat, beneficiind de întâlniri și experiențe hotărâtoare. ”Dotat cu o puternică receptivitate” Sion a acumulat influența a diverse stiluri artistice, completându-și lecția clasică din cadrul Academiei. Cea mai puternică influență a fost cea a grupului Nabiștilor. Cu legături în lumea literară, Sion a datorat mult simbolismului și corespondentului său artistic, curentul Art-Nouveau. Interesat de lucrările lui Gauguin, Van Gogh ori Lautrec, Sion a asimilat tehnica ilustrației de carte care presupunea compoziții decorative bazate pe arabesc, motive florale, dar și împrumuturi din stampele japoneze. Interesul avid îl va îndrepta spre Derain și Cezanne, maeștri datorită cărora a aprofundat concepțiile plastice ale simbolismului și constructivismului. Contactul cu opera lui Derain l-a ghidat spre tehnica neoimpresionistă a pointilismului, aplicată în mai multe lucrări din care poate cea mai cunoscută este ”Lux in tenebris lucet”. Se întoarce în țară după un detur prin Algeria, Anglia, Belgia și Olanda, participă la Salon și deschide multiple expoziții, participă la concursul pentru catedra de artă decorativă de la Școala de Belle Arte din Iași și este mobilizat în Primul Război Mondial. Doina Schobel menționează în monografia dedicată artistului că în 1920 călătorește alături de Camil Ressu în județul Brașov, lucrând la Noua și Satulung. Vederea spre vârful Piatra Craiului face parte din suita de tablouri lucrată în această zonă, lucrare ce reclamă influența lui Derain și a tehnicii neoimpresioniste. Pictorul trecuse prin pleiada de experimente adiacente curentului care absolutizase studiul luminii spre cercetarea științifică. Juxtapunerea culorilor în stilul pointilist mozaicat, modularea expresionistă a pastei, folosirea contrastului copmlementarelor ori descompunerea culorilor pe principiul luminii spectrale au fost tehnici încercate succesiv în opera sa. Pentru un peisaj realizat în aceași tehnică, Doina Schobel nota: ”Studiu de reflex și acord de complementare. De reținut preferința pentru desfășurarea frontală a elementelor.” Compozițional, pictorul face uz de două tipuri de structuri, cea în care elementele sunt aglomerate în prim-planul tabloului și cea desfășurată frontal, în planuri succesive. În cromatică fovistă, peisajul redă în contrastul puternic dintre nunațele de verde și cele de mov, creasta muntelui ce se profilează deasupra peisajului de la baza sa, într-o pensulația vibrată, cu tușe generoase, compuse mozaicat.

Препратки

PAVEL, Amelia, ”Theodorescu-Sion”, Ed. Meridiane, București, 1967 SCHOBEL, Doina, CLONARU, Hariton, ”Ion Theodorescu-Sion”, ed. Meridiane, București, 1971

Размери

height 65 cm

Описание

ulei pe carton, semnat și datat stânga jos, cu brun, Theo-Sion, 1920

ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ

За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.

За допълнителна информация относно лота и търга, моля свържете се с Отдела на арт консултантите.

Алтернативни лотове

Buchet de flori

121. Buchet de flori

Simion Iuca

    Оценка EUR 300 - 400
    Продадено EUR 250
Peisaj din Balcic

79. Peisaj din Balcic

Lucian Grigorescu

    Оценка EUR 6.000 - 8.500
    Продадено EUR 8.500
Vedere din atelier

94. Vedere din atelier

    Оценка EUR 1.200 - 2.000
    Продадено EUR 1.000
Lectura

28. Lectura

Nicolae Vermont

    Оценка EUR 3.500 - 5.000
    Продадено EUR 9.000