Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
„Într-un timp când impresionismul românesc, urmând calea lui Grigorescu, nu s-a dat înapoi în faţa celei mai excesive destrămări picturale, dizolvând toată imaginea lumii într-o vagă suprafaţă de culoare, un artist s-a oprit mai mult la pondere şi la greutatea sculpturală, susţinută de valori liniare. Era Camil Ressu, pictorul ce s-a slujit de optica cea mai realistă în arta modernă românească, un realist care a reuşit să strângă în linie suprafaţa plastică şi în culoare expresia realităţii, până ce a trecut dincolo de ea, până ce amănuntul naturalist s-a contopit într-o simbolizare formală... Pictorul şi desenatorul Ressu a găsit un stil propriu pentru închegarea liniştei plastice, pentru severitatea clară a unei ţinute lăuntrice, care caută să stabilizeze cursul puhoiului dinamic, făcând loc unui realism potenţat până la desprinderea esenţei magice din exactitatea şi din suprafeţele sculpturale...”. Cu aceste cuvinte Oscar Walter Cisek, într-un text din 1928, zugrăvea portretul artistic al pictorului Camil Ressu, într-un moment în care acesta se afla la apogeul originalităţii sale de artist român.
O parte importantă din creaţia lui Ressu o constituie peisagistica, pictura în aer liber, un gen mai puţin agreat de şcolile de artă din ţară, dar cu care artistul a intrat în contact, dezvoltându-şi o pasiune pentru acesta, în timpul studiilor pariziene. Câteva din primele sale lucrări (1909-1913) demonstrează preocuparea artistului pentru acest gen. Experienţa impresionistă însă se dovedeşte a fi filtrată prin viziunea picturală personală a lui Ressu ce se distinge prin simţ puternic pentru volume, pentru costrucţie, manifestând astfel dezinteres pentru efectele naturii, transformările acesteia şi deci, pentru vibraţia culorii. Tudor Arghezi a surprins cel mai bine caracterul picturii lui Ressu, când în 1919 spunea: „artistul înainte de a privi natura ce i se pare prea armonică, aruncă peste dânsa de câteva ori vântul ca să-i strice ordinea uniformă. Cu un picior o răstoarnă sau o ridică în punctul în care îi trebuieşte.”
Cromatica este discretă, dominând tonurile reci: verde, violet, albastru şi nuanţe de griuri, armonizate în mod reţinut. Peisajele din prima perioadă - majoritatea realizate în timpul verilor petrecute la Vlaici-Olt, la proprietatea binecunoscutului colecţionar Al. Bogdan-Piteşti - sunt construite în zone mari de culoare şi planuri simple.
1920-1923, constituie o nouă etapă în activitatea peisagistică a lui Camil Ressu. Lunile de vară petrecute şi de această dată în vreun sat, din zona Moldovei ori din împrejurimile Braşovului, erau de fapt adevărate campanii de lucru pentru artist, de unde revenea de fiecare dată cu numeroase lucrări, în majoritate peisaje, expunându-le mai apoi la Societatea Artistică „Arta Română”.
De această dată viziunea formelor plastice începe să fie inundată de reflexe de lumină prin tuşe divizate în tonalităţi verzui, roşii, gălbui, violet, cu o tehnică tipic impresionistă, dând vioiciune imaginii. Pentru peisajele sale, Ressu preferă colţurile de natură din care să nu lipsească construcţiile pe care le redă masive şi alternate.
Opera „Scenă din Ardeal” este un exemplu remarcabil al peisagisticii lui Ressu, din categoria imaginilor de peste hotare, din care nu lipsesc varietatea tendinţelor cromatice şi claritatea ritmurilor tectonice. În prim-planul compoziţiei, culoarea pare să aibă transparenţa şi lejeritatea unei acuarele. Culorile sunt mai diluate, cu sesizabile reflexe. Planurile secunde apar mai sumbre, alternate până la ultimul, din nou diafan. Cele câteva accente de roşu viu, pe acoperişurile caselor şi vestimentaţia femeii, conferă întregii imagini o lumină caldă, specifică unei zile de vară la apusul soarelui, la care se adaugă acea linişte a contemplaţiei artistului în faţa naturii.
Ca şi în cazul peisajelor de sat sau din preajma satelor moldovenești, în faţa cărora privitorul are sentimentul de retrăire a vibraţiilor specifice acelor locuri, „Scenă din Ardeal” ne introduce în acea stare particulară, ne familiarizează cu modul de aşezare a pământurilor unei zone: un drum peste un podeţ, câteva case răzleţe, figuri solitare de localnici ce apar ca elemente autohtone ale unui peisaj în care se resimte spiritul unui colţ de natură. (M.N.)
Препратки
ENESCU, Theodor, „C. Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1984
ENESCU, Theodor, „Camil Ressu”, Ed. Academiei R.P.R, Bucureşti, 1958
COSMA, Gheorghe, „Camil Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1967
Expoziţie retrospectivă Camil Ressu, pictură şi grafică, Catalog de Doina Schobel, Muzeul de Artă al R.S.R., Bucureşti, 1981-1982
REDLOW, Theodor, „Donaţia Catinca C. Ressu”, în „Arta”, anul XXXIII, nr. 7/1986, p. 20-21
TEODORU, Rada, „Camil Ressu”, Ed. Meridiane, Bucureşti 1962
Размери
width 49 cm
Описание
ulei pe carton, semnat stânga jos, cu negru, C. Ressu
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
„Într-un timp când impresionismul românesc, urmând calea lui Grigorescu, nu s-a dat înapoi în faţa celei mai excesive destrămări picturale, dizolvând toată imaginea lumii într-o vagă suprafaţă de culoare, un artist s-a oprit mai mult la pondere şi la greutatea sculpturală, susţinută de valori liniare. Era Camil Ressu, pictorul ce s-a slujit de optica cea mai realistă în arta modernă românească, un realist care a reuşit să strângă în linie suprafaţa plastică şi în culoare expresia realităţii, până ce a trecut dincolo de ea, până ce amănuntul naturalist s-a contopit într-o simbolizare formală... Pictorul şi desenatorul Ressu a găsit un stil propriu pentru închegarea liniştei plastice, pentru severitatea clară a unei ţinute lăuntrice, care caută să stabilizeze cursul puhoiului dinamic, făcând loc unui realism potenţat până la desprinderea esenţei magice din exactitatea şi din suprafeţele sculpturale...”. Cu aceste cuvinte Oscar Walter Cisek, într-un text din 1928, zugrăvea portretul artistic al pictorului Camil Ressu, într-un moment în care acesta se afla la apogeul originalităţii sale de artist român.
O parte importantă din creaţia lui Ressu o constituie peisagistica, pictura în aer liber, un gen mai puţin agreat de şcolile de artă din ţară, dar cu care artistul a intrat în contact, dezvoltându-şi o pasiune pentru acesta, în timpul studiilor pariziene. Câteva din primele sale lucrări (1909-1913) demonstrează preocuparea artistului pentru acest gen. Experienţa impresionistă însă se dovedeşte a fi filtrată prin viziunea picturală personală a lui Ressu ce se distinge prin simţ puternic pentru volume, pentru costrucţie, manifestând astfel dezinteres pentru efectele naturii, transformările acesteia şi deci, pentru vibraţia culorii. Tudor Arghezi a surprins cel mai bine caracterul picturii lui Ressu, când în 1919 spunea: „artistul înainte de a privi natura ce i se pare prea armonică, aruncă peste dânsa de câteva ori vântul ca să-i strice ordinea uniformă. Cu un picior o răstoarnă sau o ridică în punctul în care îi trebuieşte.”
Cromatica este discretă, dominând tonurile reci: verde, violet, albastru şi nuanţe de griuri, armonizate în mod reţinut. Peisajele din prima perioadă - majoritatea realizate în timpul verilor petrecute la Vlaici-Olt, la proprietatea binecunoscutului colecţionar Al. Bogdan-Piteşti - sunt construite în zone mari de culoare şi planuri simple.
1920-1923, constituie o nouă etapă în activitatea peisagistică a lui Camil Ressu. Lunile de vară petrecute şi de această dată în vreun sat, din zona Moldovei ori din împrejurimile Braşovului, erau de fapt adevărate campanii de lucru pentru artist, de unde revenea de fiecare dată cu numeroase lucrări, în majoritate peisaje, expunându-le mai apoi la Societatea Artistică „Arta Română”.
De această dată viziunea formelor plastice începe să fie inundată de reflexe de lumină prin tuşe divizate în tonalităţi verzui, roşii, gălbui, violet, cu o tehnică tipic impresionistă, dând vioiciune imaginii. Pentru peisajele sale, Ressu preferă colţurile de natură din care să nu lipsească construcţiile pe care le redă masive şi alternate.
Opera „Scenă din Ardeal” este un exemplu remarcabil al peisagisticii lui Ressu, din categoria imaginilor de peste hotare, din care nu lipsesc varietatea tendinţelor cromatice şi claritatea ritmurilor tectonice. În prim-planul compoziţiei, culoarea pare să aibă transparenţa şi lejeritatea unei acuarele. Culorile sunt mai diluate, cu sesizabile reflexe. Planurile secunde apar mai sumbre, alternate până la ultimul, din nou diafan. Cele câteva accente de roşu viu, pe acoperişurile caselor şi vestimentaţia femeii, conferă întregii imagini o lumină caldă, specifică unei zile de vară la apusul soarelui, la care se adaugă acea linişte a contemplaţiei artistului în faţa naturii.
Ca şi în cazul peisajelor de sat sau din preajma satelor moldovenești, în faţa cărora privitorul are sentimentul de retrăire a vibraţiilor specifice acelor locuri, „Scenă din Ardeal” ne introduce în acea stare particulară, ne familiarizează cu modul de aşezare a pământurilor unei zone: un drum peste un podeţ, câteva case răzleţe, figuri solitare de localnici ce apar ca elemente autohtone ale unui peisaj în care se resimte spiritul unui colţ de natură. (M.N.)
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
