Meniu

Продай / Продай
Контакт
Моят профил
Български

Открийте

Арт консултанти

Отдели търгове







42. Beluga - Fashion Pray

1985, București

Оценка

EUR 600 - 900

Сесия

Вто, 25 май 2010 00:00

În pictura lui Adrian Preda, prezenţa animalelor bizare se justifică pe de o parte prin a sa „fascinaţie primordială” pentru acestea, iar pe de altă parte prin sensul pe care simpla lor prezenţă îl afirmă. Mamifere marine, redate cu atenţie pentru aspectul lor fizionomic, se arată la suprafaţa unor ape supranaturale, în ipostaze căutate. „Beluga” dar şi delfinul sau orca din seria Fashion pray îşi au corespondentul în imaginile cu caracter ştiinţific, care analizează viaţa marină, însă situaţiile în care sunt ilustrate le plasează în zona în care ele funcţionează ca simboluri. Adrian Preda alege exemplare din specii ameninţate sau pe cale de dispariţie, mai puţin obişnuite universului vizual cotidian, încercând sensibilizarea privitorului faţă de drama acestora. Ştie însă că cele care funcţionează sunt imaginile frumoase, spectaculoase sau care suscită emotivitatea şi se foloseşte de formule consacrate pentru a obţine ce şi-a propus – să trezească conştiinţa asupra existenţei celorlalte forme de viaţă, a fragilităţii lor şi a responsabilităţii noastre pentru ele.

Размери

width 80 cm, height 56 cm

Описание

acril pe pânză, semnat dreapta sus, pe ramă, cu verde, PREDA

ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ

За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.

За допълнителна информация относно лота и търга, моля свържете се с Отдела на арт консултантите.

Алтернативни лотове

Marină

44. Marină

Dimitrie Ştiubei

    Оценка EUR 150 - 250
    Продадено EUR 175
Țărm

15. Țărm

Ştefan Dimitrescu

    Оценка EUR 800 - 1.000
Nice

82. Nice

Constantin Isachie Popescu

    Оценка EUR 4.000 - 5.000
    Продадено EUR 4.500
Dimineaţa la Vama Veche

114. Dimineaţa la Vama Veche

Antonia Ionescu

    Оценка EUR 950 - 1.100
    Продадено EUR 850