Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Opera lui Alexandru Ciucurencu se situează în linia tradiţiei coloristice româneşti, începută cu frescele din nordul Moldovei şi continuată cu aceeaşi adâncime în picturile lui Luchian, Tonitza, Petraşcu, Pallady, Ghiaţă. Cel mai mult se apropie însă de Pallady, în special în ceea ce priveşte viziunea înnoitoare pe care o aduce în tradiţia picturii, o concepţie care are în centru investigarea realităţii. Naturile statice sunt acelea care exprimă cel mai bine pasiunea cu care Ciucurencu cercetează realul, în obiectele încărcate de prezenţă umană, florile şi fructele, care sunt la el expresii ale materiei.
Cea mai însemnată influenţă asupra formării artistice a lui Cicurencu în spiritul realismului a avut-o Camil Ressu, tutela căruia părea evidentă în compoziţia cu care tânărul pictor debuta la Salonul oficial din 1930, dar de care s-a eliberat în scurt timp, evoluând într-o direcţie cu totul diferită. O altă întâlnire importantă a fost cea cu artiştii coloniei de la Baia Mare, unde Ciucurencu a luat contact prima oară cu o mişcare artistică ce evolua între coordonate internaţionale. În 1931 a ajuns la Paris, printr-o bursă câştigată prin concurs şi asemenea majorităţii pictorilor români, s-a înscris la cursurile Academiei Julian. Nu după mult timp, s-a transferat la Academia André Lhôte, unde fără a manifesta afinităţi cu formula conceptualistă a lui Lhôte, şi-a manifestat preferinţa pentru cilorile fovismului. Operele lui Matisse şi Dufy îi erau surse de inspiraţie, însă impulsurile veneau şi dinspre arta naţională, în special din lirismul exprimat prin culoare a lui Luchian, care avea să îi devină un adevărat idol.
De la Pallady, Ciucurencu a preluat anumite reguli de compunere a naturilor statice, precum şi respectul pentru ordine şi rigoare geometrizată în compunerea tabloului, menită să înfrâneze elanurile debordante. De la marii colorişti români, Luchian, Petraşcu, Tonitza, a învăţat în special că pictura nu trebuie concepută ca pe un mesaj al intelectului, cât mai degrabă, ca pe unul al emoţiei artistice resimţite în faţa fenomenelor vieţii. După ce traversează o etapă constructivistă, Ciucurencu se dezlănţuie într-o explozie de culoare şi îşi îngăduie libertatea celor mai îndrăzneţe combinaţii, intrând în faza sa de maximă jubilare coloristică, despre care vorbea criticul Radu Bogdan în 1947, referindu-se la raportul dintre culoare şi obiect: „asistăm la o inversoine de roluri: obiectul aparţine culorii, şi nu culoarea obiectului”. Altfel spus, „pictura lui Ciucurencu porneşte de la senzaţie. O simplă pată de culoare care a impresionat retina pictorului, continuând să obsedeze câmpul lui vizual, devine punctul de plecare al unui întreg tablou”.
Pictura „Natură statică cu două ulcele”, realizată în 1942, face parte din această fază de intensificare cromatică a artei lui Ciucurencu. Şi aici, impresia culorii galbene, a roşului şi a albastrului constituie motivele picturale, iar culorile, pure senzaţii la început, îşi caută în obiectele naturii moarte o formă pe care să o umple, spaţiul propriu de existenţă, tinzând către un acord decorativ. Artistul reuşeşte aici să exprime, printr-un ansamblu coerent, sentimente generate de faptele obişnuite ale vieţii, într-o operă ce urmăreşte transfigurarea artistică a amănuntului cotidian.
ulei pe pânză lipită pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu ocru, AC, (1)942
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
Opera lui Alexandru Ciucurencu se situează în linia tradiţiei coloristice româneşti, începută cu frescele din nordul Moldovei şi continuată cu aceeaşi adâncime în picturile lui Luchian, Tonitza, Petraşcu, Pallady, Ghiaţă. Cel mai mult se apropie însă de Pallady, în special în ceea ce priveşte viziunea înnoitoare pe care o aduce în tradiţia picturii, o concepţie care are în centru investigarea realităţii. Naturile statice sunt acelea care exprimă cel mai bine pasiunea cu care Ciucurencu cercetează realul, în obiectele încărcate de prezenţă umană, florile şi fructele, care sunt la el expresii ale materiei.
Cea mai însemnată influenţă asupra formării artistice a lui Cicurencu în spiritul realismului a avut-o Camil Ressu, tutela căruia părea evidentă în compoziţia cu care tânărul pictor debuta la Salonul oficial din 1930, dar de care s-a eliberat în scurt timp, evoluând într-o direcţie cu totul diferită. O altă întâlnire importantă a fost cea cu artiştii coloniei de la Baia Mare, unde Ciucurencu a luat contact prima oară cu o mişcare artistică ce evolua între coordonate internaţionale. În 1931 a ajuns la Paris, printr-o bursă câştigată prin concurs şi asemenea majorităţii pictorilor români, s-a înscris la cursurile Academiei Julian. Nu după mult timp, s-a transferat la Academia André Lhôte, unde fără a manifesta afinităţi cu formula conceptualistă a lui Lhôte, şi-a manifestat preferinţa pentru cilorile fovismului. Operele lui Matisse şi Dufy îi erau surse de inspiraţie, însă impulsurile veneau şi dinspre arta naţională, în special din lirismul exprimat prin culoare a lui Luchian, care avea să îi devină un adevărat idol.
De la Pallady, Ciucurencu a preluat anumite reguli de compunere a naturilor statice, precum şi respectul pentru ordine şi rigoare geometrizată în compunerea tabloului, menită să înfrâneze elanurile debordante. De la marii colorişti români, Luchian, Petraşcu, Tonitza, a învăţat în special că pictura nu trebuie concepută ca pe un mesaj al intelectului, cât mai degrabă, ca pe unul al emoţiei artistice resimţite în faţa fenomenelor vieţii. După ce traversează o etapă constructivistă, Ciucurencu se dezlănţuie într-o explozie de culoare şi îşi îngăduie libertatea celor mai îndrăzneţe combinaţii, intrând în faza sa de maximă jubilare coloristică, despre care vorbea criticul Radu Bogdan în 1947, referindu-se la raportul dintre culoare şi obiect: „asistăm la o inversoine de roluri: obiectul aparţine culorii, şi nu culoarea obiectului”. Altfel spus, „pictura lui Ciucurencu porneşte de la senzaţie. O simplă pată de culoare care a impresionat retina pictorului, continuând să obsedeze câmpul lui vizual, devine punctul de plecare al unui întreg tablou”.
Pictura „Natură statică cu două ulcele”, realizată în 1942, face parte din această fază de intensificare cromatică a artei lui Ciucurencu. Şi aici, impresia culorii galbene, a roşului şi a albastrului constituie motivele picturale, iar culorile, pure senzaţii la început, îşi caută în obiectele naturii moarte o formă pe care să o umple, spaţiul propriu de existenţă, tinzând către un acord decorativ. Artistul reuşeşte aici să exprime, printr-un ansamblu coerent, sentimente generate de faptele obişnuite ale vieţii, într-o operă ce urmăreşte transfigurarea artistică a amănuntului cotidian.
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
