Meniu

Продай / Продай
Контакт
Моят профил
Български

Открийте

Арт консултанти

Отдели търгове







166. Casă la Veneţia

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Оценка

EUR 12.500 - 17.500

Сесия

Чет, 25 март 2010 00:00

După studiile începute la Facultatea de Litere şi Filosofie, Corneliu Baba s-a dedicat studiului artei, la Academia de Belle-Arte din Bucureşti şi apoi la Iaşi, ocazie cu care l-a întâlnit pe pictorul Nicolae Tonitza, ce avea să-i devină profesor și care l-a apreciat şi sprijinit de atunci înainte. În 1941, s-a bucurat de o dublă recunoaştere a meritelor sale, prin numirea în funcţia de director al Pinacotecii ieşene şi aceea de asistent la catedra de Arte Frumoase a Universităţii pe care o absolvise. După instaurarea regimului comunist, a fost destituit, ceea ce l-a determinat să părăsească Iaşiul şi să se stabilească la Bucureşti, unde devine, în 1958, profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu . Numeroasele expoziţii din ţară şi străinătate la care a participat i-au adus consacrarea ca artist de anvergură. În 1963, este ales membru de onoare al Academiilor de Artă din Berlin şi Moscova, precum şi al Academiei Române; deschide mai apoi două ample expoziţii retrospective, în 1976 şi 1997. Opera sa cuprinde teme variate, de la portrete, la peisaje şi compoziții cu personaje. Maria Albani observa prezența crepusculului în opera artistului, indiferent de tematică. Fie că e vorba de cel sufletesc, al spaimei, de cel mental, al nebuniei ori de cel organic, al glorioaselor amurguri vârstnice din portrete. În peisaje a exploatat impactul înserării și al nopții, fiind un colorist pentru care sursa cromatică era mai degrabă întunericul, decât lumina. Ciclul peisajelor venețiene, cu clădiri localizate în prim plan, slujesc aceeași viziune a unui impozant amurg, de data aceasta atât istoric, cât și temporal. Veneția, somptuos episod crepuscular al spațiului european, este redată în nuanțele sumbre ale roșului acut - așa cum oricea stea care moare devine din albastră, roșie.

Препратки

Corneliu Baba, ediţie îngrijită de Maria Muscalu Albani, Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1997 ŞUȘARĂ, Pavel, Corneliu Baba, Londra, 2001 ZAMBACCIAN K. H., Corneliu Baba, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1958

Размери

height 43 cm

Описание

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu roșu, Baba

Информация от изследване

Pe spate mențiunea artistului: Corneliu Baba, Casă la Veneția, '75. Baba, '76

ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ

За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.

За допълнителна информация относно лота и търга, моля свържете се с Отдела на арт консултантите.

Алтернативни лотове

Natură statică cu felii de dovleac

90. Natură statică cu felii de dovleac

    Оценка EUR 1.100 - 1.600
    Продадено EUR 1.100
Prin ploaie

52. Prin ploaie

Teodor Harşia

    Оценка EUR 1.250 - 2.000
    Продадено EUR 1.400
Fantastic morning

147. Fantastic morning

Ioana Ursa

    Оценка EUR 1.000 - 1.200
    Продадено EUR 850
Peisaj grecesc

111. Peisaj grecesc

Dan Hatmanu

    Оценка EUR 1.250 - 2.250
    Продадено EUR 900