Meniu

Продай / Продай
Контакт
Моят профил
Български

Открийте

Арт консултанти

Отдели търгове







75. Case la Sozopol

1880, Bucureşti - 1956, Bucureşti

Оценка

EUR 8.000 - 15.000

Продадено

EUR 10.500

Сесия

Вто, 20 март 2012 00:00

Deceniul al cincilea al secolului trecut i-a adus lui Jean Al. Steriadi încununarea unei cariere de peste 40 de ani în domeniul artelor plastice. În 1941 era reintegrat în postul de director al Muzeului Kalinderu, în 1944 era numit, alături de Ressu și Petrașcu, în comisia specială a Ministerului Culturii pentru decernarea premiului național de artă plastică, și tot în același an era numit rector al Școlii de Arte Frumoase și președinte de onoare al conducerii interimare a Sindicatului artelor frumoase. Seria de premii și funcții primite în acest deceniu se încheia în modul suprem în 1948, când devenea membru de onoare al Academiei Române. Toate aceste încununări ne-ar putea face să credem că activitatea lui Steriadi din acea perioadă se axa doar pe nișele administrative și didactice, însă biografia artistului ne spune contrariul, chiar dacă Steriadi era trecut de 60 de ani. În afara participării cu opere în cadrul expozițiilor “Asociației Arta”, fondată în 1937, în anii ’40 pictorul participă la cele mai importante manifestări naționale și internaționale: la a XXIII-a Bienală de la Veneția în 1942, la Expoziția de Artă românească itinerată la Berna și Stockholm în 1943, la Expoziția “Franța văzută de pictori români” din 1945, dar și la Expoziția Româno-Bulgară vernisată la București și Sofia în 1947. Din această ultimă expoziție ne parvine uleiul de față, pictat de Steriadi în 1946, când, alături de un grup extins de pictori, sculptori și graficieni călătorea la Sozopol. Fidel unei maniere plein-air-iste, produs al unor acumulări succesive pe parcursul a zecilor de ani de carieră, uleiul lui Steriadi nu transmite nicidecum o pictură îmbătrânită, ci vibrează și trăiește prin culoarea și viziunea impresionistă. Într-o paletă proaspătă, puțin pastelată, sub imperiul luminii atât de îndrăgite de pictorul balcicului și al provence-ului, peisajul ni se relevă prin coordonatele compoziționale tipice. (I.P.)

Препратки

DAN, Călin, ”Jean Al Steriadi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988

Описание

ulei pe carton, semnat, datat şi localizat dreapta jos, cu albastru, STERIADI, (1)946, Sozopol

Информация от изследване

Proveniență: colecția criticului de artă Nicolae Argintescu-Amza; licitaţia Alis, 18 octombrie 2011, lot 71. Opera a participat la Expoziția de artă plastică româno-bulgară, București, aprilie-mai, Sofia, mai-iunie 1947, cat. 140.

ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ

За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.

За допълнителна информация относно лота и търга, моля свържете се с Отдела на арт консултантите.

Алтернативни лотове

Târg de duminică

2. Târg de duminică [1915-1920]

Pan Ioanid

    Оценка EUR 1.200 - 2.200
    Продадено EUR 2.400
Tortoise

205. Tortoise

Csaba Zemlenyi

    Оценка EUR 2.000 - 4.000
    Продадено EUR 1.800
Interior la Văcăreşti

23. Interior la Văcăreşti

Iosif Rosenblut

    Оценка EUR 200 - 400
    Продадено EUR 250
Peisaj de toamnă

169. Peisaj de toamnă

Dem Iordache

    Оценка EUR 1.500 - 2.500
    Продадено след търг EUR 1.500