Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
Снимките на лота са с информативен и илюстративен характер и не могат да предоставят изключително детайлен изглед на обекта от всички ъгли. Препоръчваме внимателен оглед на лота на място, преди да направите наддаване.
În vara lui 1912, la 28 iulie, Samuel Mutzner ajungea pe tărâmuri nipone, coborând de pe vasul ce îl aducea din Honolulu în portul Yokohama. Finalul unui traseu care l-a purtat din București, prin Berlin, Paris, Le Hâvre, New York și Honolulu până în Japonia, concretiza un vis ce începuse să crească în sufletul tânărului artist încă de la finele deceniului întâi al secolului al XX-lea. Extremul Orient și ale lui “minuni” artistice cunoscuse o nouă infuzie în culturile occidentale, în special în urma războiului ruso-japonez (1904-1905) care se concretiza prin resuscitarea acelui gust “japonizant”. Desigur că tânărul Mutzner, avid de experimente și inovații, va căuta să își completeze itinerarul cu un sejur cu adevărat memorabil pe țărmurile insulelor japoneze. Pentru o fixare mai bună a contextului, putem aminti faptul că în perioada în care românul se afla la Paris, deci după 1906, încep să apară și studiile specializate dedicate culturii și artei nipone: Raphael Petrucci , “La philosophie de la nature dans l’art d’Extrême-Orient”, Paris, 1910; “L’art bouddhique en Extrême-Orient d’après les découvertes récentes ” în “Gazette des Beaux-Arts”, septembrie 1911. Mai târziu, într-un interviu din 1947 în care Mutzner discuta despre călătoriile pe care le-a întreprins în întreaga carieră, amintea faptul că în anii petrecuți la școală în Paris, a avut un coleg de atelier japonez, Kanakogei, director la o școală de artă din Kyoto. Mai mult decât atât, biografia acestuia ne pune în evidență faptul că în timpul petrecut la Giverny, în preajma maestrului Monet, Mutzner trebuie să fi intrat în contact cu colecția acestuia de stampe japoneze. Așadar premisele erau mai mult decât suficiente, iar dacă adăugăm și faptul că Mutzner, tânăr adept al neo și post impresionismului, își exprima tendințele estetice prin căutări multiple, înțelegem cum noul univers devine o resursă stilistică demnă de studiat.
Cu banii câștigați în urma celei de a doua expoziții personale din 1912 de la București, Mutzner pleca spre Orientul Îndepărtat, unde, timp de trei ani, a reușit să străbată atât orașele importante, vechile metropole imperiale ca Tokyo, Kyoto sau Nagasaky, dar și ținuturi din Japonia profundă, ancestrală, în căutarea pitorescului autentic, străvechi, înghețat în timp. Farmecul noilor surse de vizual nu au sufocat pânzele românului care, dibaci, descoperea în fiecare impresie obiceiul, tipicul, omul simplu și comuniunea sacră dintre acesta și locul băștinaș. Printre fizionomii, peisaje, costume și atitudini mereu regăsim colțurile tipice, grădinile, pagodele și templele ce străjeau și compuneau o cultură inedită. Astfel în lista celor 100 de opere menționate în catalogul expoziției “Le Japon” din ianuarie-februarie 1916, regăsim titluri ca: “Temple Boudhiste de Kyon-Mizu(Kyoto)”, “Les érables du Temple d’Eikando” sau “L’escalier et la Pagode de Kurodani” alături de studii de portret, peisaje cu cireși înfloriți sau compoziții cu personaje.
„Primăvara la Kyoto” vine să întregească tabloul celor mai bine de 150 de opere create în acei 3 ani în insulele nipone. Mânat de căutarea surselor de lumină, de o paletă cromatică exuberantă, Mutzner nu numai că se regăsește în sejurul oriental, dar își modifică și maniera, depășind pointilismul tipic perioadei Giverny. Una dintre cele mai evidente evoluții pe care le regăsim și în peisajul de față constă în eliminarea totală a rigorii neoimpresioniste a tehnicii sus menționate, în defavoarea unei libertăți de exprimare atât în alegerea tușei, dar și a armoniei cromatice. Culorile preferate în peisaj, așa cum se vede și aici, sunt armonizate în nuanțe pastelate și tonuri calde. Rozul, liliachiul, galbenul solar și albastrul marin au reușit să elimine contrastele puternice, modelând afectiv o atmosferă de surdină și transparență ce se reverberează asupra formalului. (I.P.)
Препратки
ANDREESCU, Viorica, “Samuel Mutzner”, Ed. Meridiane, 1974
ANDREESCU, Viorica, “Pictorul Samuel Mutzner în Japonia și America” în “Studii și cercetări de istoria artei”, tom 19, nr. 1, pag. 67-82, 1972, București
Размери
height 67 cm
Описание
ulei pe pânză, semnat, localizat şi datat stânga jos, cu albastru, S. MUTZNER, KYOTO, 1915
Информация от изследване
Proveniență:
licitaţia Massol-Paris, 13 iunie 2003, lot 117;
din 2003 colecția M.R., București.
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
În vara lui 1912, la 28 iulie, Samuel Mutzner ajungea pe tărâmuri nipone, coborând de pe vasul ce îl aducea din Honolulu în portul Yokohama. Finalul unui traseu care l-a purtat din București, prin Berlin, Paris, Le Hâvre, New York și Honolulu până în Japonia, concretiza un vis ce începuse să crească în sufletul tânărului artist încă de la finele deceniului întâi al secolului al XX-lea. Extremul Orient și ale lui “minuni” artistice cunoscuse o nouă infuzie în culturile occidentale, în special în urma războiului ruso-japonez (1904-1905) care se concretiza prin resuscitarea acelui gust “japonizant”. Desigur că tânărul Mutzner, avid de experimente și inovații, va căuta să își completeze itinerarul cu un sejur cu adevărat memorabil pe țărmurile insulelor japoneze. Pentru o fixare mai bună a contextului, putem aminti faptul că în perioada în care românul se afla la Paris, deci după 1906, încep să apară și studiile specializate dedicate culturii și artei nipone: Raphael Petrucci , “La philosophie de la nature dans l’art d’Extrême-Orient”, Paris, 1910; “L’art bouddhique en Extrême-Orient d’après les découvertes récentes ” în “Gazette des Beaux-Arts”, septembrie 1911. Mai târziu, într-un interviu din 1947 în care Mutzner discuta despre călătoriile pe care le-a întreprins în întreaga carieră, amintea faptul că în anii petrecuți la școală în Paris, a avut un coleg de atelier japonez, Kanakogei, director la o școală de artă din Kyoto. Mai mult decât atât, biografia acestuia ne pune în evidență faptul că în timpul petrecut la Giverny, în preajma maestrului Monet, Mutzner trebuie să fi intrat în contact cu colecția acestuia de stampe japoneze. Așadar premisele erau mai mult decât suficiente, iar dacă adăugăm și faptul că Mutzner, tânăr adept al neo și post impresionismului, își exprima tendințele estetice prin căutări multiple, înțelegem cum noul univers devine o resursă stilistică demnă de studiat.
Cu banii câștigați în urma celei de a doua expoziții personale din 1912 de la București, Mutzner pleca spre Orientul Îndepărtat, unde, timp de trei ani, a reușit să străbată atât orașele importante, vechile metropole imperiale ca Tokyo, Kyoto sau Nagasaky, dar și ținuturi din Japonia profundă, ancestrală, în căutarea pitorescului autentic, străvechi, înghețat în timp. Farmecul noilor surse de vizual nu au sufocat pânzele românului care, dibaci, descoperea în fiecare impresie obiceiul, tipicul, omul simplu și comuniunea sacră dintre acesta și locul băștinaș. Printre fizionomii, peisaje, costume și atitudini mereu regăsim colțurile tipice, grădinile, pagodele și templele ce străjeau și compuneau o cultură inedită. Astfel în lista celor 100 de opere menționate în catalogul expoziției “Le Japon” din ianuarie-februarie 1916, regăsim titluri ca: “Temple Boudhiste de Kyon-Mizu(Kyoto)”, “Les érables du Temple d’Eikando” sau “L’escalier et la Pagode de Kurodani” alături de studii de portret, peisaje cu cireși înfloriți sau compoziții cu personaje.
„Primăvara la Kyoto” vine să întregească tabloul celor mai bine de 150 de opere create în acei 3 ani în insulele nipone. Mânat de căutarea surselor de lumină, de o paletă cromatică exuberantă, Mutzner nu numai că se regăsește în sejurul oriental, dar își modifică și maniera, depășind pointilismul tipic perioadei Giverny. Una dintre cele mai evidente evoluții pe care le regăsim și în peisajul de față constă în eliminarea totală a rigorii neoimpresioniste a tehnicii sus menționate, în defavoarea unei libertăți de exprimare atât în alegerea tușei, dar și a armoniei cromatice. Culorile preferate în peisaj, așa cum se vede și aici, sunt armonizate în nuanțe pastelate și tonuri calde. Rozul, liliachiul, galbenul solar și albastrul marin au reușit să elimine contrastele puternice, modelând afectiv o atmosferă de surdină și transparență ce se reverberează asupra formalului. (I.P.)
ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ
За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.
ANDREESCU, Viorica, “Samuel Mutzner”, Ed. Meridiane, 1974
ANDREESCU, Viorica, “Pictorul Samuel Mutzner în Japonia și America” în “Studii și cercetări de istoria artei”, tom 19, nr. 1, pag. 67-82, 1972, București
Размери
height 67 cm
Описание
ulei pe pânză, semnat, localizat şi datat stânga jos, cu albastru, S. MUTZNER, KYOTO, 1915
Информация от изследване
Proveniență:
licitaţia Massol-Paris, 13 iunie 2003, lot 117;
din 2003 colecția M.R., București.
