Meniu

Продай / Продай
Контакт
Моят профил
Български

Открийте

Арт консултанти

Отдели търгове







1. Natură statică cu flori, fructe și cărți de joc [1924-1928]

1883, Giurgiu - 1959, Bucureşti

Оценка

EUR 12.000 - 18.000

Продадено

EUR 11.000

Сесия

Вто, 24 май 2016 18:30

La prima vedere, tabloul pare o simplă natură statică, dar de fapt compoziţia este împărţită pe mai multe planuri. Din punct de vedere tematic, natura statică ocupă prim-planul, în timp ce în fundal se observă un peisaj marin- recursiv în ciclul conceput de Dărăscu în a doua parte a anilor '20. Celelalte două planuri se conturează prin opoziţia interior/exterior. Cele două planuri sunt despărţite printr-o fereastră redată prin schematizarea unui geam în partea stângă, iar în partea dreaptă a unei draperii. În acest fel, pictorul introduce în această compoziţie o temă importantă în rândul impresioniştilor şi anume aceea a ferestrei ca prag, ca mijloc de comunicare între două lumi opuse. De asemenea, din punct de vedere al compoziţiei, aceasta nu este întru totul unitară, dată fiind aglomerarea de recuzitei principale a tabloului, mai precis cea suprapusă pe planul naturii statice. În acest fel se poate vorbi de o nouă împărţire a compoziţiei, de această dată în plan vertical. În timp ce partea centrală a tabloului este dominată de elementele tipice naturii statice - fructiera, lampa, cărțile de jos şi draperia, partea secundară este mult mai “aerisită”, golful cu marea întinsă şi vaporul ce traversează orizontul fiind responsabile cu încadrarea spațială. Deşi Dărăscu este un pictor care pune foarte mult accent pe culoare, lucru vizibil prin paleta cromatică rămasă aproape neschimbată de-a lungul vieţii sale, desenul constituie, de asemenea, o permanentă preocupare, fapt vizibil şi în această natură statică, componentele tabloului fiind foarte bine delimitate prin intermediul unor linii negre, groase, care se detaşează de restul compoziţiei. În plus, deşi de factură impresionistă, Dărăscu creează un ansamblu de elemente bine definite, elemente ce nu se suprapun şi nu se pierd unele în celelalte. Din punct de vedere cromatic, "Natura statică cu flori, fructe și cărți de joc" este o compoziţie dominată de culori calde, chiar dacă registrul inferior - marea - e tradus prin nuanțe de albastru. Prim-planul, decisiv ca încărcătură compozițională, este dominat de culori mai puternice (calde și saturate) şi mai contrastante: verde, albastru închis, violet, alături de oranjuri și tonuri de roșu. Compoziţia, în ansamblu, trimite la ideea de meditaţie, dar și de călătorie, dat fiind golful din fundal, în timp ce natura statică induce senzaţia de confort prin prezența obiectelor familiare înșirate în dreptul ferestrei, obiecte ce se regăsesc într-o serie preferată de artist.

Препратки

CONSTANTINESCU, Paula, CLONARU, Hariton, Catalogul expoziţiei ”N. Dărăscu”, MNAR, 1966 DRĂGUŢ, Vasile, „Nicolae Dărăscu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966

Размери

width 60 cm, height 65 cm

Описание

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu roșu, "Dărăscu"

Запознанства

1924-1928

ДОПЪЛНИТЕЛНА ИНФОРМАЦИЯ

За разяснения относно процедурата по наддаване, разходите при спечелване, условията за гаранция, плащане и вземане на спечеления лот, препоръчваме внимателно четене/препрочитане на Правилника за наддаване.

За допълнителна информация относно лота и търга, моля свържете се с Отдела на арт консултантите.

Алтернативни лотове

Mahoane la mal

2. Mahoane la mal [1941]

Jean Cheller

    Оценка EUR 1.200 - 1.800
    Продадено EUR 4.250
Natură statică cu lalele și lâmăi

5. Natură statică cu lalele și lâmăi

Theodor Pallady

    Оценка EUR 10.000 - 15.000
    Продадено EUR 11.000
Portret de țăran bucovinean

6. Portret de țăran bucovinean

Octav Băncilă

    Оценка EUR 2.500 - 4.500
    Продадено EUR 2.300
Margine de sat

3. Margine de sat

Adam Bălţatu

    Оценка EUR 2.000 - 3.500
    Продадено EUR 2.750